Snegur şi Lucinschi, agenţi electorali comunişti?
Constantin Cheianu
Răzbate şi la noi, prin curajul unor cetăţeni şi al unor jurnalişti, câte ceva din ceea ce spun liderii comunişti la întâlnirile lor de taină cu fanii ori cu alegătorii. Ultimul pe care l-am auzit a fost Papuc… Dar îi vedem şi la întruniri mai puţin secrete - să ne amintim de îmbăţoşarea belicoasă a lui Dodon la dezbaterile de la PRO TV sau de cea de kioke înţepată a tovarăşei Greceanâi în postura penibilă de apărătoare a lui Iordan la ultima ei conferinţă de presă.
Ori „evoluţiile” unui Petrenko sau Muntean, ale căror priviri îţi dau fiori de gheaţă. Ca şi „Omului care râde” al lui Hugo, şi ăstora li s-a făcut, ai impresia, un fel de operaţie la faţă, încât au ajuns să poarte peste tot expresia „Omului care urăşte”… Dar fiindcă toţi ăştia nu erau de ajuns, au trebuit să li se mai alăture doi. Scoşi de la naftalină, i-am văzut la televizor stârnind nori de praf alb, atunci când strângeau mâna lui Voronin ori aplaudau. Unul crede că are garantat în istorie locul de „primul preşedinte al ţării”, celălalt - de „al doilea preşedinte”... Iată de ce nu mai contează cu desăvârşire ce fac, ce spun şi cum sunt folosiţi…
Ţara e bântuită de febră electorală, Opoziţia lansează apeluri disperate de apărare a valorilor democratice, noi, jurnaliştii nu mai ştim ce argumente să găsim, ca şi atâtea alte mii de cetăţeni dornici să facă tot ce pot în aceste câteva zile care au mai rămas până la 29 iulie. Recunosc că în acest context politic frământat, la un moment dat, m-am gândit că poate ar fi cazul ca şi un Snegur sau un Lucinschi să-şi ridice vocile în apărarea democraţiei şi a Constituţiei. Şi ei chiar şi le-au ridicat - în susţinerea acţiunii propagandistic-electorale organizate de Voronin cu ocazia „jubileului” de 15 ani ai Constituţiei... În prezidiu, un fel de staff electoral ad hoc în frunte cu Voronin, cu ministrul Justiţiei, cu capul Curţii Constituţionale şi cu... Mircea Ivanovici. Care a ţinut şi un discurs. Nu ştiu ce a spus, am văzut doar ceea ce au văzut toţi la televizor - un tablou idilic în care Voronin sta în capul mesei, fiind flancat de doi „svadebnîie gheneralî”, aflaţi acolo pentru a imprima o „aură istorică” abuzului, fărădelegii şi crimei. Adică, am văzut cum trecutul glorios dă mâna cu un prezent nu mai puţin glorios. O constituţie care este nesocotită 24 din 24 de ore de o bandă de căpiaţi mai primea, iată, o lovitură de graţie de la cei care se laudă că au creat-o şi adoptat-o.
Acţiunea improvizată a lui Voronin a răsărit nu ştiu cum brusc, din neant. Aniversarea este, de fapt, pe 29, dar a fost organizată cu o săptămână înainte, în plină campanie electorală. Au fost aduşi - nu ştiu cum şi de unde, şi nici pe ce bani - nişte străini cu priviri de extratereştri, puşi să facă la rândul lor figuraţie în campania comuniştilor. Chiar să nu fi înţeles cei doi „preşedinţi” unde sunt invitaţi şi cu ce scop, oare chiar nici unul dintre ei nu a putut să decline invitaţia, să se prefacă bolnav? Mai ales că i-am auzit pe amândoi, în discuţii private, blestemându-l şi înjurându-l pe Voronin...
Au ştiut foarte bine ce fac şi unde merg, dar laşitatea i-a împiedicat să se eschiveze. Şi vanitatea, bineînţeles. Cum să lipsească de la o sindrofie care le mai gâdilă orgoliile de făcători de istorie şi de Constituţie?! Iată de ce istoria va comite o mare nedreptate, dacă îi va păstra pentru generaţiile următoare cu imaginea pe care şi-o doresc ei… Şi tot din acest considerent, trebuie memorizaţi şi în postura aceasta, a celor scoşi periodic de la naftalină, folosiţi pentru cauze dubioase şi băgaţi înapoi la naftalină.
