Avem nevoie de alţi poliţişti şi de alţi procurori
Pavel Păduraru
Invitaţia la Procuratură, pe care a primit-o săptămâna trecută redactorul-şef al revistei „Stare de Urgenţă”, Alexandru Vakulovski, şi despre care scriam ieri, atrage atenţia asupra unui fenomen foarte îngrijorător, înrădăcinat în societatea noastră îndeosebi după evenimentele din aprilie şi care va necesita o reglementare necondiţionată de către noua guvernare.
Indiferent de organizatorii dezmăţului de după 7 aprilie (se vehiculează două versiuni: Voronin&Papuc sau Lupu&Tkaciuk), în cele din urmă în rândul populaţiei a fost semănată o tensiune atroce, combinată cu o frică aproape patologică faţă de instituţiile de drept şi cele de ordine publică.
...Când procurorul militar Eugen Manolache îmi spunea că nu l-a chemat pe Vakulovski în calitate de bănuit sau martor, ci pentru o simplă discuţie, am încercat să-i dau dreptate. Într-adevăr, de ce să nu admitem că oficialul a vrut să clarifice cu Sandu unele detalii ce i-ar putea ajuta pe anchetatori în dosarele contra poliţiştilor ce au făcut „exces de zel” la 7 aprilie? Aşa ar fi şi normal, de fapt. În realitate, însă, nici eu nu m-aş fi dus la Procuratură cu una, cu două. Şi explicaţia e simplă - toată lumea ştie că poliţia şi procurorii noştri, în loc să ne apere, pot să-şi bată joc de noi cum le doreşte muşchiul, chiar dacă nu purtăm nicio vină. Nu în zadar, după aceşti opt ani de guvernare comunistă - dar mai ales după evenimentele din ultimele luni -, oamenii noştri, în loc să solicite suportul organelor de drept, refuză categoric să colaboreze cu acestea. Nu din alte motive, ci doar din teamă şi precauţie, cetăţenii RM merg la Procuratură sau la poliţie doar dacă sunt citaţi oficial - fiindcă atunci nu au altă soluţie. Atunci îşi sărută dimineaţa copiii şi nevestele, ca la despărţire, şi se pornesc necăjiţi şi deseori cu picioarele tremurânde spre Procuratură. Exact ca în perioada stalinistă, ei nu au nicio siguranţă că se vor întoarce acasă în aceeaşi zi sau peste vreo câţiva ani, sănătoşi sau bătuţi măr, vii sau morţi... Şi, la acest capitol, eu nu văd nicio diferenţă între regimul Voronin şi dictatura stalinist-sovietică. Mai mult, cunosc persoane care au fost bătute în stradă sau jefuite, dar care nu se adresează la poliţie, deoarece însuşi cuvântul „poliţie” îi îngrozeşte.
Se pare că marea problemă a angajaţilor structurilor de forţă din RM se trage din manipularea lor ideologică atât de evidentă, încât o parte din ei nici nu-şi mai dau seama că au devenit instrumente monstruoase în ochii societăţii. Prin asta, cred, se explică şi nedumerirea procurorului Manolache, atunci când îmi lămurea cum a sunat la „Stare de Urgenţă”: „M-am prezentat că-s de la Procuratură, dar ei erau... nu pot să zic indignaţi, dar speriaţi. Ei parcă se temeau de mine…”. Sunt convins: jurnaliştii nu se temeau de Manolache-omul, ci de Manolache- ostaşul monstruoasei armate voroniniste, care a izbutit să impună teroarea, frica şi o mare neîncredere în sufletele noastre. Frica acelor jurnalişti este portretul real al cetăţeanului RM de astăzi. Şi pictorul nu e Manolache, ci Voronin, Papuc şi capii sistemului.
Deja există în ţara asta copii care se tem de poliţie mai tare decât de câinii din stradă. Iar prezenţa unui asemenea fenomen într-o societate pretins democratică ar trebui să ne preocupe nu numai pe noi, dar şi, în special, pe cei care vor forma următoarea guvernare. Pornind de la starea de fapt, reforma instituţiilor de drept şi de forţă necesită schimbări cardinale - începând cu re-instruirea cadrelor şi sfârşind cu re-edificarea din rădăcini a sistemului. O simplă numire a altor persoane în funcţiile de ministru de Interne, procuror general ori şef al SIS, cu păstrarea elementelor (tradiţiilor) nocive, supuse în continuare lui Voronin şi acoliţilor săi, ar putea conduce la o trădare internă în aceste instituţii, cu consecinţe drastice pentru toată ţara. Ca să recapete încrederea în poliţişti, securişti şi procurori, societatea nu trebuie să vadă doar alte feţe, ci şi un alt comportament al respectivilor, care să pornească de la cultura, buna educaţie şi devotamentul faţă de lege şi oameni.
