Falşii amici ai lui Băsescu
Sorina Ştefârţă
Fie aclamată, fie huiduită, venirea lui Traian Băsecu la Chişinău le-a picat multora la ţanc. Ce-i drept, unora le pică la ţanc şi chemările la Procuratură, când presa ţi-e asigurată in corpore chiar dacă nu scoţi decât un „fâs”.
Miercuri, bunăoară, s-a produs deputatul-antropolog Mark Tkaciuk. Gelos, se pare, pe faptul că jurnaliştii vor da şi altceva decât imagini cu „eminenţa-i cenuşie”, el a decis să arunce puţină cenuşă pe cel care-l eclipsa. „Infractorul se întoarce la locul faptei”, a declarat el despre vizita lui Băsescu, punând în aceeaşi oală 7 aprilie, actuala Putere şi nu mai ştiu care declaraţii anterioare ale preşedintelui român. Dar cum să taci, când o zi mai devreme, din pragul aceleiaşi Procuraturi, cu voce de profet şi cu faţă de martir, şefu’ spunea că venirea lui Băsescu nu e „deloc oportună şi la timp”, când „în ţară avem o situaţie de aşa natură, încât nu trebuie să fie chemaţi oaspeţii în ospeţie”. Şi cum să nu ataci, când ştii că la victoria şefului din 2005 a pus şi „prietenul Traian” umărul? Deşi, poate, atunci cu atât mai mult era „deloc oportun” şi „o situaţie de aşa natură, încât nu trebuie să fie chemaţi oaspeţii în ospeţie”. Aşadar, ataci, pentru că dacă taci, trebuie şi „bună ziua” să-i dai, şi mâna să i-o strângi, şi, la o adică, şi alinarea în braţele Patriarhului Kirill s-o amâni...
Din fericire (repet), asemenea declaraţii sunt simple „fâs”-uri, emise de nişte „falşi amici”, dacă ar fi să-l citez pe un mai vechi personaj politic. Acum, mă întreb dacă Traian Băsescu va şti să nu se ataşeze de alţi, noi amici, cărora să le ofere „personal” umărul? E mai bine să ajute, pur şi simplu, Moldova.
