Încă un fâs de presă sau de ce presa noastră „națională”e presă „de cartier”
Constantin Tănase
Scriam recent despre slăbiciunea unor instituţii de presă faţă de fâsurile lui Voronin. Din păcate, bătrânul taliban nu este singurul furnizor de fâsuri pentru unele copchile care cred că jurnalismul începe şi se termină odată cu ele, că meseria de ziarist se reduce la arta de a pune întrebări infantile şi de a ţine bine fixat microfonul lângă guriţa sursei zăpăcite şi oripilate de adâncimea întrebării. Mai există un „fâs” în politica moldoveană, care se numeşte „Partidul Social Democrat în frunte cu liderul Dumitru Braghiş”.
Acest partid, constituit din othodurile mai multor partide, bătute măr sub semnul gloriei electorale, trecut prin toate metamorfozele posibile, care bagă milioane ca să se menţină la fundul clasamentului, a dat recent un semnal că el mai există şi că chiar este, alături de PCRM, cel de-al doilea partid de opoziţie din RM. Ptiu, să nu-i fie de deochi! Şi asta nu e singura perlă ce a decolat din gura „liderului PSD, D. Braghiş”. După aceasta a mai zburat una: „Între PSD şi PCRM există „diferenţe cardinale”. „PCRM a devenit un partid al revanşei, care vrea să se răzbune pe cei care l-au debarcat de la putere, spre deosebire de PSD, care este un partid al reformei, al renaşterii naţionale”.
Chestia asta cu „PSD, partid al renaşterii naţionale” e pur şi simplu genială! Braghiş produce un fâs de zile mari şi presa noastră îl înghite imediat, fără să se întrebe, de exemplu, dacă şi ideea electorală a lui Braghiş de a vinde Transnistria ruşilor face parte din programul de „renaştere naţională al PSD”, şi dacă, în acest program de „renaştere naţională”, limba oficială a RM se numeşte „limba moldovenească” sau „limba română”. Dumitru Braghiş mai… comite o judecată politică adâncă: „PSD este un partid de alternativă pentru cei care s-au dezamăgit atât în PCRM, cât şi în AIE”. Aşadar, PSD ar trebui să-şi schimbe denumirea din PSD în PD, adică Partidul Dezamăgiţilor. E adevărat, aici pot apărea unele conflicte cu un alt PD - Partidul Democrat al lui M. Lupu. Nu-i nicio problemă însă, pentru că un partid de opoziţie, bătăios cum e Partidul Dezamăgiţilor, trece şi peste asta!
Şi, ca să vedeţi, cinstite feţe, fâsul acesta a fost luni mai că nu principala ştire politică a zilei, adumbrind alte evenimente, cu adevărat importante!
Vreun cârcotaş neogoit ar putea să-mi reproşeze: „Dacă-s fâsuri, de ce şi dumneata le acorzi atâta atenţie?”. Răspund: pentru ca să explic fenomenul şi să încercăm să-l eradicăm, vorba cronicarilor noştri medievali.
Şi mai am a spune ceva, să nu fie cu supărare din partea copchilelor vizate. Când, săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu se întreţinea cu distinsa doamnă Raisa Vieru la Cimitirul Central din str. Armenească, una dintre aceste reporteriţe l-a întrebat pe Băsescu cu o voce (simulată) sugrumată: „Domnule preşedinte Traian Băsescu, ce i-aţi spune lui Grigore Vieru, dacă astăzi ar fi viu?”. B-r-r-r. Şi parcă astă inepţie profesională nefiind de ajuns, harnica reporteriţă l-a mai atacat o dată pe Băsescu, acesta fiind deja în maşină: „Domnule preşedinte Traian Băsescu, din câte poezii a scris Gr. Vieru, care este preferata dumneavoastră?”. Iaca-aşa: Spune, Traianică, să ştie toată lumea, cine ţi-e… „preferata”! Pui capul în pământ de ruşine şi taci, ca nu cumva să afle cineva că eşti şi tu ziarist...
Am evocat acest episod nu dintr-o pornire maliţioasă. Există o problemă în presa noastră (inclusiv, sau poate îndeosebi, în presa scrisă): din motive obiective (financiare), instituţiile de presă n-au corespondenţi în teritoriu şi singurul „teatru de război” de unde sunt „recoltate” ştirile e centrul oraşului Chişinău. Astfel, pretinsa noastră „presă naţională” este în realitate „presă de cartier” - şi ca tiraj, dar şi prin conţinut. Bineînţeles, în situaţia dată orice fâs devine „ştire de presă” şi orice „popă din Rudeni”, vorba lui Topârceanu, „capătă măreţie de simbol”. Marile probleme sociale, morale, culturale ş.a.m.d., care preocupă mai bine din jumătatea acestei ţări, nu-şi găsesc oglindire în presa noastră cea… „naţională”. Noi, cei de la TIMPUL, încercăm să „acoperim”, măcar în ediţia de vineri, întreg teritoriul R. Moldova. Înţelegem însă că nu e suficient. De aceea, am angajat deocamdată trei reporteri care vor activa în trei regiuni (de nord, centru şi sud). Dacă suntem ţară, trebuie odată şi odată să depăşim condiţia şi statutul de „presă de cartier”. Statul nostru, dacă ar fi condus de lideri (nu numai de partid, dar şi naţionali), ar trebui să realizeze ce am eu în vedere…
Cred că prin aceste explicaţii, cârcotaşii vor înţelege de ce mi-am permis şi eu să popularizez fâsul numit „PD”, adică „Partidul Dezamăgiţilor”.
