Satul, supărat pe Chişinău
Gheorghe Budeanu
TIMPUL a scris că presa naţională a devenit una de cartier, „cartierul” fiind Chişinăul sau chiar numai centrul capitalei, unde Maia Laguta protestează cu bătrâne împopoţate, cerând compensaţii pentru transport şi căldură, iar Anatol Bâzgu face furori ca să mai obţină câteva apartamente; unde au loc aniversări pompoase; unde VIP-urile se laudă cu câini de rasă sau cu lenjerie Armani… Toate acestea sunt „arătate la televizor” zilnic, creând prin satele pârlite de sărăcie impresia că, de atâta bine, chişinăuienii îşi ies din minţi şi râd de ţărani.
Prin sate, lumea e revoltată şi ne roagă să le amintim conducătorilor statului, tot ei şi lideri politici, că acolo trăieşte partea bună a electoratului. Ţăranii nu pot plăti drumul spre spital, n-au defoc, dar nu ţipă „ca Maia Laguta cu cucoanele ei”.
Ieri, Eugenia Digodi din Drochia ne ruga să le amintim guvernanţilor că şi satele ar putea avea lagutele lor. Era supărată că, la Chişinău, VIP-urile „se scaldă” în bani, iar unii demnitari închină braţe de flori mai scumpe decât pensia ei. „Vedem toate acestea şi o să ne crape răbdarea”, a zis, închizând telefonul.
Adevărul e că şi presa noastră „de cartier” aleargă în Chişinău numai după alde Laguta, Tkaciuk, după evenimente cu braţe de flori sau cu „la fourchette”. Un ţăran din satul Lepădata vede la televizor aceste lucruri şi nu mai înţelege pe ce lume trăieşte.
E timpul ca Laguta să plătească pentru căldură, nu pentru ruj de buze, alţii - să fie mai modeşti la flori, VIP-urile - să-şi amintească de caritate, iar jurnaliştii - să iasă din „cartier”…
