Algoritmul, opera poporului
Constantin Cheianu
Stimaţi colegi, să recunoaştem că noi, jurnaliştii, trăim cu politicienii în două lumi paralele. Cu politicienii, iar în consecinţă şi cu societatea.
Eu cred că politicienii noştri sunt mai aproape de societate decât suntem noi. În sens că o cunosc mai bine şi ştiu să o fraierească mai bine decât ştim să o ajutăm şi să o apărăm noi. Totodată, politicienii ne cunosc şi pe noi mai bine decât îi cunoaştem noi pe ei, iată de ce ei ştiu să ne fraierească şi pe noi tot atât de bine ca şi pe societate.
Ca să fiu mai explicit, o să mă refer la domnul Marian Lupu, care a făcut recent nişte declaraţii scandaloase în opinia unei părţi a jurnaliştilor şi corecte în opinia altei părţi. Nici mie nu-mi plac unele dintre aceste declaraţii, dar ştiu că dacă nu le rostea Lupu, le rosteau (au şi făcut-o) Voronin şi Tkaicuk, sau Ţurcan şi Stepaniuc. Recunosc, eu unul prefer să le aud din gura lui Lupu, care mi se pare un politician mai previzibil şi mai bine intenţionat decât ceilalţi Numai că lui Lupu ar trebui să-i fie în cot de ce cred eu, ca jurnalist. Ca politician adevărat, el trebuie să se gândească întâi şi-ntâi la electorat. Adică la cantitatea acestuia. Aşa cum fac politicienii din toată lumea.
Să zicem că Lupu ar ţine cont de sugestiile noastre, adică s-ar face mai pro-român decât este, băgându-se astfel în bazinul electoral al lui Filat, Ghimpu, Urecheanu sau Untilă. Cu ce s-ar alege? Ar pierde mai bine de jumătate din alegătorii săi, fără să câştige ceva în loc. Sau din contră, să admitem că Lupu face pe placul jurnaliştilor pro-ruşi, care îl împing cât mai spre stânga şi cât mai spre Rusia. Dacă îi ascultă pe ei, Lupu pierde, nu-i aşa?, altă jumătate de electorat. Adică, ceea ce îi recomandăm noi, jurnaliştii pro-români sau cei pro-ruşi, este sinucidere curată pentru politicianul Lupu. Să inversăm un pic situaţia. Să ne imaginăm că Lupu, la rândul său, ne sugerează nouă, jurnaliştilor pro-români, să ne facem mai pro-ruşi, iar jurnaliştilor pro-ruşi - să se facă mai pro-români. Adică, ne cere exact ceea ce îi cerem noi - să renunţăm la cititorii noştri. Într-un cuvânt, să ne sinucidem ca jurnalişti. Scandalos, nu?!
Trăim într-o societate care este astăzi, la fel ca şi acum douăzeci de ani, una foarte „tărcată” ca opţiune politică. Aş putea spune chiar „porumbacă”. Iar alegătorul nostru cel „tărcat” şi „porumbac” votează - am văzut - de douăzeci de ani într-un singur mod: ori cu comuniştii (agrarienii), ori cu algoritmul. N-o să găsiţi un om în ţara aceasta căruia să-i placă algoritmul, dar toţi cădem în groapa cu „algoritm”, ca orbii din celebrul tablou al lui Breugel. Aşa că degeaba ne supărăm noi pe politicieni că se ţin de algoritm. Algoritmul este înainte de toate opera noastră. Să acceptăm aşadar adevărul că politicienii şi opţiunile lor nu sunt cauzele unui fenomen, ci efectele lui, şi să ne preocupăm de cauze, adică de societatea noastră cea tărcată.
Reprezentăm o lume a frustraţilor: noi suntem frustraţi că nu ne putem simţi suficient de români; cei care zic că-s moldovenii - că nu se pot simţi moldoveni: ruşii - că nu se pot simţi suficient de ruşi; iar împreună - că suntem cu toţii săraci. În aceste condiţii, jurnaliştii - în loc să vegheze la libertăţile democratice, la drepturile omului, la contracararea abuzurilor - sunt sensibili cu preponderenţă la idei şi idealuri. În plus, îi mai somăm şi pe politicieni să se ţină de idei, nu de electorat... Avem o societate fragmentată şi grav bolnavă şi nimeni, în douăzeci de ani, nu a pus în aplicare aici un model de armonizare etnică, socială, economică. Bazele acestei stări de lucruri le-am pus noi la începutul anilor ’90, când am cucerit Independenţa şi când scriam comentarii cu acelaşi conţinut ca şi astăzi. Iar Lupu pe atunci nu era decât un student.
