Spectacole

(Soroca) De Ziua Naţională a României actriţa Tania Popa va juca un monospectacol

Evenimentul este organizat de către Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău. Solicitat de MOLDPRES, directorul ICR Valeriu Matei a menţionat că prima reprezentaţie a acestui spectacol a avut loc ieri la Teatrul Republican de Păpuşi „Licurici” din capitală.

Potrivit sursei citate, în spectacol Tania Popa spune cu mult umor și talent povestea dramatică a unei femei care își pierde familia și devine prostituată. Actrița interacţionează cu publicul tot timpul spectacolului, vorbind despre filme, regizori şi actori, cîntînd şi dansînd, într-o permanentă schimbare de registru.

Contactată de agenţie, Tania Popa a afirmat că acesta este cel de-al cincilea turneu al ei în R. Moldova.”De cîte ori revin să joc acasă, am emoţii deosebite. „Fata din curcubeu” este spectacolul cel mai iubit din cariera mea. Mă bucur că în R. Moldova el este perceput mai bine decît în alte părţi”, a accentuat actriţa.

Tania Popa s-a născut pe 19 ianuarie 1973 în Căuşeni, Republica Moldova. În 1994 a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti. A debutat la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” în 1993. În prezent este actriţă la Teatrul Naţional din capitala României. Cariera ei teatrală numără peste 20 de roluri şi un repertoriu impresionant. De asemenea, a jucat în peste 10 filme, unul dintre ele fiind „Patul lui Procust”, care în 2002 a participat la Festivalul de Film din Berlin.

Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *