Internațional

Aproximativ 2.400 de persoane au fost executate anul trecut în China

Potrivit Fundaţiei Dui Hua, numărul execuţiilor s-a redus cu 20% din 2012, dar China este atât sensibilă faţă de acest subiect, încât a decis să nu dezvăluie că recurge mai rar la pedeapsa capitală.

Fundaţia – o organizaţie non-profit al cărei scop este dobândirea clemenţei şi a unui tratament mai bun pentru deţinuţii expuşi riscului – a afirmat că a obţinut cifrele de la ”un oficial din sistemul judiciar care are acces la numărul execuţiilor efectuate anual”.

”China execută, la ora actuală, mai mulţi oameni decât tot restul lumii, dar a executat cu mult mai puţine persoane de când ultimul cuvânt în sentinţele de condamnare la moarte îi revine Curţii supreme a Poporului, din 2007”, susţine Dui Hua.

Instanţa supremă a Chinei examinează toate sentinţele din ţară vizând condamnarea la moarte, iar anul trecut a trimis spre reexaminare instanţelor inferioare 39% din cazurile analizate, a arătat Dui Hua.

Amnesty International publică rapoarte anuale referitoare la pedeapsa capitală în 22 de state. Raportul din 2013 relevă o creştere cu 14% a execuţiilor din întreaga lume faţă de 2012.

Amnesty nu a publicat din 2009 statistici privind China din cauza că obţinerea informaţiei este dificilă.

Potrivit Amnesty, anul trecut au fost executaţi 778 de oameni în întreaga lume, ceea ce înseamnă că, dacă cifra de 2.400 de pesroane executate în China este una corectă, această ţară condamnă la moarte de trei ori mai mulţi oameni decât toate statele din lume luate la un loc.

Dacă excludem China, aproape 80% din totalul execuţiilor au fost înregistrate în Iran, Irak şi Arabia Saudită. Iranul a executat 369 de persoane, iar Iranul – 169, potrivit Amnesty.

La sfârşitul anului trecut, cel puţin 23.392 de persoane erau condamnate la moarte în întreaga lume. Cele mai multe sentinţe erau pronunţate ca urmare a unor infracţiuni vizând traficul sau consumul de droguri. SUA rămân singura ţară de pe continentul american care mai practică execuţiile. Texasul este responsabil de 41% dintre acestea.

Potrivit raportului anual al Amnesty International din 2013, în 173 de state din cele 193 de membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite nu se practica pedeapsa cu moartea.

Sursa: aljazeera.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *