Social

Au mai rămas zece zile în care poate fi schimbat medicul de familie

Doritorii urmează să depună şi să înregistreze cererea în instituţia aleasă, cu indicarea datelor de contact, inclusiv numerele de telefon mobil şi fix, adresa de e-mail.

Compania Naţională de Asigurări în Medicină menţionează că înregistrarea poate fi efectuată la o singură instituţie medico-sanitară primară şi este recomandată selectarea celei mai apropiate instituţii de locul de trai al solicitantului. Cei care optează pentru serviciile medicului de familie din instituţia ce deserveşte alt teritoriu, vor asigura în caz de necesitate deplasarea la domiciliu a echipei medicului de familie.

Schimbarea instituţiei medicale primare şi a medicului de familie poate fi efectuată o dată pe an, în perioada 1 septembrie – 31 octombrie. Dacă numele medicului nu va fi menţionat în cerere, acesta va fi desemnat de către instituţie. Asistenţa medicală primară va fi acordată conform noii cereri începând cu 1 ianuarie 2017, iar până la finele anului solicitantul va beneficia de asistenţă în cadrul instituţiei în care a fost anterior înregistrat.

Medicul de familie poate fi schimbat în altă perioadă a anului doar în cazul în care persoana îşi schimbă locul de trai. Cetăţenii pot verifica pe site-ul cnam.md la ce medic de familie sunt înregistraţi, accesând rubrica „Verificarea înregistrării la medicul de familie”. Această informaţie poate fi solicitată şi la numărul de telefon 0 800 99999.

În sistemul de asigurare medicală obligatorie sunt încadrate în prezent 280 de instituţii medico-sanitare primare.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *