Ultima oră

Aurescu: Susţinerile Rusiei că sistemul antirachetă de la Deveselu nu mai este necesar nu au temei

"Apreciem foarte mult rezultatele pozitive ale negocierilor care au dus la încheierea Planului Comun şi Cuprinzător de Acţiune care soluţionează dosarul nuclear iranian, dar trebuie să fim conştienţi că această soluţie nu se referă şi la programul balistic iranian, care continuă să se dezvolte. Aceasta este raţiunea pentru care sancţiunile ONU privind programul balistic al Iranului se menţin în continuare. Prin urmare susţinerile Rusiei conform cărora sistemul antirachetă nu mai este necesar nu au temei", a declarat Aurescu la deschiderea Conferinţei Multinaţionale în domeniul
Apărării împotriva Rachetelor Balistice , organizată de Agenţia pentru Apărare Antirachetă a SUA la Sevilla, Spania.

Aurescu a evidenţiat actualitatea şi necesitatea implementării proiectului strategic de apărare împotriva rachetelor balistice în contextul în care se menţin riscurile şi ameninţările de acest tip din partea unor state şi actori non-statali. În acest sens, a evidenţiat progresele înregistrate în construcţia Facilităţii Aegis Ashore din Baza militară de la Deveselu, care va fi operaţională până la sfârşitul anului în curs, conform calendarului stabilit.

"La Summit-ul de la Varşovia, din iulie 2016, aşteptăm rezultate concrete în avansarea proiectului NATO, la care România, prin sistemul pe care îl găzduieşte la Baza de la Deveselu, contribuie semnificativ. Cred că este important ca, la Summit-ul din 2016, Alianţa să decidă declararea capacităţii iniţiale a sistemului NATO, pe baza realizării fazei a II-a a sistemului american antirachetă din Europa (European Phased Adaptive Approach) prin operaţionalizarea bazei Deveselu şi desfăşurarea navelor Aegis la portul Rota din Spania", a mai spus ministrul.

Aurescu a explicat că obiectivul proiectului de la Deveselu este de a asigura securitatea Alianţei împotriva ameninţărilor din afara spaţiului euro-atlantic, protejarea populaţiilor, teritoriilor şi forţelor armate Aliate şi a dat asigurări că România va continua, împreună cu aliaţii săi, demersurile pentru operaţionalizarea sistemului NATO de apărare antirachetă.

În marja Conferinţei, ministrul Bogdan Aurescu s-a întâlnit cu directorul Agenţiei pentru Apărarea Antirachetă a SUA, viceamiralul James D. Syring.

La întâlnire a mai participat şi viceamiralul James G. Foggo III, comandantul Flotei a 6-a a SUA din Mediterana, adjunct al comandantului Forţelor Navale SUA din Europa şi al comandantului Forţelor Navale SUA din Africa.

Potrivit MAE, în cadrul discuţiilor a fost trecut în revistă stadiul dezvoltării sistemului american de apărare antirachetă din România, viceamiralul James D. Syring reconfirmând angajamentul ferm al SUA pentru operaţionalizarea Facilităţii Antirachetă din cadrul Bazei Militare Deveselu până la sfârşitul anului 2015, lucrările fiind aproape de finalizare.

Oficialul american a reafirmat că acordul în dosarul nuclear iranian nu va avea niciun efect asupra realizării proiectului antirachetă, care continuă potrivit calendarului stabilit.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *