Chiar și aspectul. Dacă am auzit că actrița X are gene false, la noi fetele își fac niște gene de parcă ar umbla cu tarantule lipite de pleoape. Sunt la modă tocurile înalte la ținuta de seară? La noi te calcă în picioare prin piață cu tocuri de 20 de centimetri. Buze cu silicon acolo, silicon cu buze aici.
Și când spun la noi nu am în vedere doar spațiul dintre Prut și Nistru, ci zic și eu ca poetul: de la Nistru până la Tisa.
Cam așa stau lucrurile și cu ora de religie. Urmăresc pe tăcute de ceva vreme disputele, jignirile, „abuzurile” resimțite de mulți din pricina orei de religie, la care în România, ca să participi, trebuie să depui cerere. La celelalte materii opționale e pe dos: depui cerere dacă nu vrei să participi, dar se mizează și pe faptul că unui părinte îi este lene să meargă la școală sau nu e în țară și atunci micul creștin „scapă de îndoctrinare”.
Am predat religie patru ani. Parcă nu am avut părinți nemulțumiți. Dar știu și cazuri mai puțin fericite. Cum știu destui părinți nefericiți și de profesorul de română sau desen. Și totuși nu o să scoatem româna din școală, fiindcă profesorul nu e unul bun.
Mă rog, e cam mult. Și chiar nu vreau să îmi sară lumea în cap. Pe de altă parte, sunt convinsă că nimeni nu s-ar aștepta ca eu să fiu împotriva orei de religie. Deci nu sunt o surpriză pentru nimeni. Și nu mi-am îndoctrinat elevii când am predat. E drept că am avut o mică discuție cu o familie deranjată de faptul că fata lor voia duminica la biserică, iar ei voiau să se odihnească. Ziua lor de odihnă, nu ziua Domnului.
Pe de altă parte, niciodată nu m-am jucat de-a popa la ora de religie. Nu am contabilizat dacă elevii merg sau nu la biserică, ce cred ei despre post, cât și când se roagă. Consider că, spre deosebire de viața angajată în biserică, ora de religie trebuie să fie mai ales una informațională. E destul de penibil când e combătută o religie necunoscută. Le spuneam elevilor mei că unui intelectual îi stă bine să cunoască una dintre cele mai mari cărți ale civilizației cum e Biblia. Ține până la urmă și de un nivel de cultură generală, mai ales când vorbim de o țară a cărei cultură scrisă a început în biserici.
Dar nu despre acest aspect voiam să vorbesc, ci despre unul mult mai simplu. Nepotul meu din Germania, ajuns deja în clasa a patra, are trei ore de religie pe săptămână și două de engleză. Am întrebat-o pe sora mea dacă se plâng părinții. Nu, nu se plâng. Dar ai voie să pui cerere și să muți copilul la orele de etică, dacă nu vrei religie. Am cerut detalii. Cei care nu sunt creștini fac etică, mi-a spus.
Dar genele false și protestele sunt mai atractive, nu o să ne punem noi să copiem modelul german de învățământ!
Moni Stănilă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
