Actualitate

Carte poştală din Cernobîl, 29 de ani mai târziu

Drumul de la Kiev la Cernobîl durează aproximativ două ore în unul din microbuzele care duc vizitatorii până la o distanţă de 200 de metri de reactorul 4 al fostei centrale nucleare. Primul control are loc la limita de 30 de kilometri de centrală. Se verifică paşapoartele, se compară listele, microbuzele stau unul după celălalt şi îşi aşteaptă turiştii să treacă de un control ce lasă mai degrabă impresia de rigurozitate decât cel de la aeroport. Câţiva paşi după barieră începe strângerea de semnături. O declaraţie pe proprie răspundere, prin care statul ucrainean nu îşi asumă nicio răspundere, o luare la cunoştinţă a regulilor de securitate şi incursiunea în universul Cernobîlului poate începe.

După barieră se aşterne liniştea în microbuz. Ghidul, Nicolai Fomin, începe măsurătorile de radiaţii ca să liniştească lumea. Între 0,1 şi 0,3 µSv/h (microsiverts per ora) este limita normală oriunde în lume. Aparatul lui arată 0,12 şi liniştea e deranjată de unele răsuflări de uşurare. Drumul duce prin satul Zalissya, una din cele 186 de comunităţi din zona centralei Cernobîl care au fost evacuate în urmă accidentului din 1986. În total, 130.000 de oameni au fost strămutaţi. Unii, puţini, au decis ulterior să se întoarcă în zona de excludere de 30km. În Zalyssia locuieşte doar doamna Rozalia, care s-a săturat să vadă turişti.

În total, circa 1.700 de oameni locuiesc, astăzi, în oraşul Cernobîl. În ciuda coincidenţei de nume, acest oraş nu este cel mai apropiat de centrala nucleară. De altfel, comunitatea e atestată documentar încă din 1193. Oamenii de aici, toţi peste 18 ani, lucrează, în majoritate, la noul sarcofag care trebuie să acopere reactorul 4 al centralei şi să protejeze preţ de 100 de ani de radiaţiile încă foarte periculoase. Nicolai Fomin spune că lucrările efectuate de o companie franceză sunt deja în urmă cu un an, motive oficiale nu există.

Radiaţiile cresc uşor, dar nu depăşesc limita normală până în faţă clădirii unei şcoli abandonate. Străzile din zona sunt acoperite cu mai multe straturi de asfalt, dar bucăţi de pământ, precum cea de la baza unui copac din faţă şcolii din Kopachi, au rămas contaminate în ciuda eforturilor de curăţare. Măsurătoarea lui Nicolai Fomin arată 10, uneori chiar 11 µSv/h şi turiştii se îngrămădesc să audă beep-urile isterice ale aparatului şi să-i facă poze cu un arsenal de telefoane, tablete şi aparate foto.

Nicolai are circa 500 de tururi la activ în zona Cernobîl şi a văzut, în ultimii cinci ani, cum se schimbă încet-încet peisajul din zona de excluziune. Povesteşte cum natură îşi revine şi pune stăpânire peste ruinele urbane „şi nu pentru că ar fi avut probleme cu radiaţiile, ci pentru că nu mai sunt oameni aici”. Greu de concluzionat dacă e doar o replică de liniştire sau o realitate studiată de cercetători în zona. Ce îl deranjează însă pe Nicolai Fomin e amprenta turiştilor. „Văd cum, de la excursie la excursie, se schimbă câte ceva. Mobilele nu mai sunt la locul lor, cărţile sunt deschise fix la pagină cu Lenin, totul pare din ce în ce mai aranjat”, spune ghidul cu voce joasă, parcă ar vrea să nu îl audă chiar toată lumea.

Kopachi este la limita „zonei moarte” sau a celei de excluziune de 10km în jurul fostei centrale. Aici, radiaţiile sunt mai puternice, în medie ajung la 0,7 µSv/h. Drumul mai departe trece printr-un al doilea punct de control, unde sunt verificate listele, uneori şi paşapoartele, dar, de dată această, pare că poliţiştii se bazează pe conştiinciozitatea colegilor de la limita de 30km.

Epicentrul turului este la 200 de metri de reactorul 4 al centralei nucleare Cernobîl. De fapt, reactoarele 3 şi 4 formează o singură clădire, reactoarele 1 şi 2 sunt puţin mai departe. Lacul de răcire din imediată vecinătate e în continuare întreţinut pentru că fundul e plin de particule radioactive, iar apă are rol de scut. Acelaşi rol îl are şi sarcofagul care acoperă reactorul 4. Imaginea nu e una care să dea inceredere: acoperişul e ruginit, pereţii sunt crăpaţi. Speranţa da noul sarcofag, un semicilindru care luceşte în soare, la care se lucrează chiar şi sâmbătă. Când va fi gata, noul sarcofag urmează să fie mutat pe sine deasupra unităţii 4. Ar trebui să fie terminat la sfârşitul acestui an, măcar la comemorarea de trei decenii să fie instalat. Nicolai nu e încrezător.

Către pauză de prânz, microbuzele trec pe porţiunea de drum cea mai contaminată. E fix pe partea opusă a reactorului 4, opusă faţă de parcarea unde opriseră mai devreme, şi radiaţiile sunt între 8 şi 10 µSv/h. La cantină însă, acolo unde iau masă muncitorii de la centrală, aparatele arată valori normale. Turiştii sunt asiguraţi că mâncarea nu e din zona, ci adusă în fiecare zi de la Kiev. La intrare, un aparat de măsurat radiaţiile din corp serveşte drept distracţie. Trebuie să se aprindă un bec – al doilea, cel portocaliu – pentru că turistul să poată intră în cantină. Nimeni nu a fost respins până acum.

La 3km de reactor se aşterne oraşul fantomă: Prypiat. Fusese construit în 1970 de sovietici special pentru familiile muncitorilor de la centrală. Această trebuia, apropo, să aibă cinci reactoare. Ultimul nu a mai fost terminat după accidentul din 1986. Toţi cei 48.000 de locuitori au fost evacuaţi a două zi după explozia din reactor. Chiar şi aşa, pentru mulţi a fost prea târziu. Fuseseră deja expuşi unei doze de mii şi mii de ori mai mare decât limita mortală. „Că să nu creeze panică, autorităţile au preferat să mintă şi să spună că evacuarea e temporară, pentru doar trei zile. Oamenii şi-au luat nişte bani şi nişte haine. Au lăsat totul în urmă şi nu au mai avut voie să se întoarcă”, povesteşte Nicolai.

Multe articole despre Prypiat spun că, de la evacuare, oraşul a rămas părăsit şi neatins. O minciună. Da, clădirile sunt acolo. Stau şi nu cer nimic. Nici să fie vizitate, nici să fie ocolite. Cu siguranţă însă ele nu au cerut niciodată să fie prăduite până la tencuiala în cele mai multe cazuri. Lipsesc geamuri, gresie, faianţă, chiar şi tapetul a fost rupt de pe pereţii multor apartamente. Ţevile, caloriferele, obiectele sanitare „au fost furate că în codru, iar asta e o lipsa gravă de respect”, spune Nicolai. Multe în afară pereţilor şi zidurilor nu au mai rămas, aşa că, probabil, furatul s-a mai domolit. Culmea ar fi că cineva să se apuce să fure elemente ale radarului Duga 1 – mândria sistemului sovietic de alertă în caz de atac balistic, a cărui activitate s-a întrerupt după accidentul nuclear.

Ce există din belşug în Prypiat e liniştea întreruptă doar de cântecul păsărilor şi sunetul de cioburi sub picoare. Probabil cel mai faimos punct al oraşului e roată mare de la bâlci, care nici măcar nu a apucat să fie inaugurată oficial înainte de accident. Lângă microbuzele care aşteaptă turiştii la plecare, o vulpe vine să cerşească de mâncare. Mănâncă sandwichuri. Cu pâine cu tot.

Pe drumul de întoarcere către Kiev, Nicolai povesteşte că ucrainenii nu se mai gândesc la Cernobîl. Au alte griji. Tocmai au avut o revoluţie, important e să stea cu ochii pe noul guvern. Când nu o fac, se uită cu atenţie la moneda naţională, care pierde valoare pe zi ce trece. Şi ar mai fi şi micul detaliu al războiului din estul ţării.

Cine îi poate învinovăţi pe ucraineni că au altele pe cap? Eu nu pot. Văd în jur semnele trecerii timpului şi mă gândesc că, poate, atitudinea e normală. Între timp însă, poate ar trebui să ne gândim dacă Ucraina e sigură din punct de vedere nuclear. O ţară cu un guvern nu tocmai stabil, confruntată cu un atac la suveranitatea să şi cu o clasa politică profund coruptă se pregăteşte să prelungească durata de viaţă la mai multe reactoare nucleare din cele 15 de care dispune în prezent.

E posibil ca Ucraina să aibă nevoie de sprijin din partea statelor vecine şi/sau din partea instituţiilor europene pentru ca normele acestui proces să fie respectate. Dacă e aşa – asta am venit să aflu – atunci Ucraina trebuie ajutată. În joc nu e numai securitatea să, ci a întregului continent.

Sursa: hotnews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *