La o primă vedere, ideea „cetăţeni ai Republicii Moldova” pare să funcţioneze. Nu mai interesează pe nimeni ce identităţi naţionale există, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii. Conceptul de „cetăţean” se bazează pe teoria contractului social: oamenii cedează o parte din libertăţile proprii în favoarea statului care se obligă să le apere drepturile. În sprijinul acestei argumentaţii mai sunt invocaţi anticii, mai ales grecii, cu modelul democraţiei ateniene. Însă nu sunt prezentate toate elementele democraţiei ateniene.
De fapt, la baza democraţiei ateniene şi a contractului social (dezvoltat ca model teoretic ceva mai târziu, dar existent într-o anumită formă şi în perioada antică) stă dreptul de proprietate şi apărarea lui. Oamenii îşi doresc o garanţie că pot dispune aşa cum doresc ei de averea acumulată în timpul vieţii. Iar sistemul democratic de la grecii antici încoace este singurul sistem care oferă în mod consistent această garanţie. La atenieni garanţia nu venea de undeva de sus, din partea administraţiei – ci fiecare proprietar era garantul proprietăţii sale şi a celei a vecinilor săi prin participarea la serviciul militar. A fi cetăţean atenian însemna să fii proprietar de pământ capabil să lupte pentru apărarea lui în armata cetăţii. Iar aici intervenea întrebarea-cheie pentru orice soldat al oricărei armate: de ce trebuie să mor eu? Toate statele din toate vremurile au încercat să răspundă la această întrebare prin construirea unei identităţi a soldaţilor (identitate construită de cele mai multe ori în jurul unei limbi unice, un alt aspect necesar pentru orice armată). De aici rezulta al treilea pilon din alcătuirea cetăţeanului atenian: identitatea sa, manifestată prin respectul faţă de zeii cetăţii. Cetăţeanul grec era astfel suma a trei componente: proprietar de pământ, soldat în armata cetăţii şi adorator al zeilor cetăţii. Restul drepturilor cetăţeneşti (cum ar fi dreptul de a alege şi a fi ales în structurile publice) decurgeau din aceste elemente.
Cele trei componente enumerate mai sus s-au modificat de-a lungul timpului, însă în esenţă au rămas aceleaşi până în ziua de azi. Nu există nici un stat democratic din lume care să nu înglobeze pentru cetăţenii săi cele trei componente: dreptul de proprietate, obligaţii faţă de „cetate” şi o formă de identitate. Formele identitare sunt compuse şi recompuse, supuse dezbaterii şi re-alcătuirii – însă ele există în permanenţă în orice stat, iar dezbaterea, contestarea şi promovarea lor fac parte dintr-o viaţă publică sănătoasă. Nu există cetăţeni fără identitate. Au existat în decursul istoriei câteva încercări de construire a „cetăţeanului fără identitate”, există în continuare promotori ai acestei idei, însă un stat nu poate fi construit fără cetăţeni conştienţi de propria lor identitate.
Faptul că există la Chişinău politicieni care au îmbrăţişat ideea „cetăţeanului fără identitate” constituie un semnal de alarmă asupra profundei crize în care se găseşte societatea Republicii Moldova. Teza aceasta poate da rezultate pe termen scurt, însă pe termen lung criza identitară va ieşi la suprafaţă, indiferent dacă politicienii îşi doresc sau nu acest lucru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
