Editorial

Domnul Joker – socialistul capitalist

Unul dintre fruntaşii ipocriziei şi ai făţărniciei este liderul PSRM, nu-i pomenim numele, că şi aşa îl ştiţi bine, iar eu mi-am promis să nu înjur. Marele socialist, promotor al Uniunii Vamale şi al valorilor sovietico-ortodoxe a fost observat recent în staţiunea Karlovy Vary din Cehia. Să nu credeţi că a fost la vreo întrunire a socialiştilor din toată lumea, a fost acolo cu familia, să se mai odihnească omul după ce a luptat aprig cu Gayropa şi sodomia occidentală. Circulă zvonul că marele socialist nu a păţit nimic cât s-a aflat pe tărâmul inamicilor. Nici un homosexual nu l-a violat şi nici un pedofil nu i-a vânat copiii. Mai mult, n-a fost acostat de nici un satanist, care, ştim bine, există cu sutele de mii în Europa. Nu înţelegem de ce marele promotor al Uniunii Vamale a decis să-şi petreacă vacanţa în Uniunea Europeană. Putea să aleagă Magadan, Soci, Siberia şi alte locaţii de vis pentru un socialist adevărat. Însă domnul socialist capitalist a preferat Karlovy Vary, una dintre cele mai selecte staţiuni din UE. Socialistul nostru şi-a dus familia în vacanţă în Uniunea Europeană, uniune în care scuipă de câte ori are nevoie de electorat. Ne gândim că s-a dus acolo ca să le arate copiilor ce dezastru e în Uniunea Europeană, însă după poza pe care a postat-o pe Facebook nu prea vedem dezastru, îi vedem zâmbitori într-un loc pitoresc. Socialistul nostru seamănă într-un fel cu Joker, personajul cu două feţe din Batman. Doar că, Jokerul mai era din când în când mustrat de conştiinţă, iar conştiinţa lipseşte cu desăvârşire în cazul Jokerului nostru socialist. Sperăm că se va găsi un Batman şi pentru acest Joker făţarnic, unul care o să-l pună la punct şi o să-i descopere faţa adevărată. Şi în timp ce alegătorii PSRM se spetesc la negru prin oraşele Rusiei, fiind goniţi de poliţie, liderul lor se odihneşte în Uniunea Europeană. Sper că aţi avut o vacanţă frumoasă, domnule Joker.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *