Actualitate

Guvernul a aprobat proiectul Legii cu privire la energetică

Potrivit ministrului Economiei, Octavian Calmîc, documentul a fost elaborat în scopul aducerii prevederilor acestei legi în concordanță cu prevederile legilor speciale sectoriale (Legea cu privire la energia electrică și Legea cu privire la gazele naturale) în parte ce ține de întărirea rolului și sporirea independenței Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), conform cerințelor Pachetului Energetic III.

„În special este vorba de noi prevederi privind activitatea regulatorului independent, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, care va avea inclusiv dreptul să aplice sancțiuni financiare față de operatorii din piață, precum și consolidarea transparenței activității acestei entități”, a menționat în ședință ministrul Economiei, Octavian Calmîc.

ANRE avea și anterior dreptul de a aplica sancțiuni financiare pentru încălcarea obligațiilor stabilite în sarcina întreprinderilor energetice, însă cadrul legal nu prevedea procedura de aplicare a acestor sancțiuni. Pentru a respecta dreptul la apărare al întreprinderilor energetice, precum și pentru a se evita eventualele abuzuri din partea ANRE, a fost stabilită procedura de aplicare a sancțiunilor respective.

Noua redacție a Legii cu privire la energetică modifică și procedura de numire a directorilor Consiliului de administrație la ANRE, stabilind că aceștia vor fi desemnați în baza unui concurs organizat de Parlament pe principii profesionale și transparente.

Un alt principiu promovat în lege este aprobarea bugetului ANRE de către Consiliul de administrație al ANRE cu informarea ulterioară a Parlamentului și supunerea controlului de către Curtea de conturi.

Proiectul Legii cu privire la energetică urmează a fi remis Parlamentului spre examinare și aprobare. 

politics.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *