Actualitate

În România ar putea fi creat un Fond pentru Republica Moldova

Autorii conceptului susțin că acest Fond ar putea aduna până la un miliard de euro în următorii trei ani care să fie investit în Republica Moldova prin intermediul companiilor românești.

Programul „Fondul Moldova – Planul Marshall al României pentru Republica Moldova" este conceput ca un fond privat deschis de investiții, fără ingerințe politice, oferit în Republica Moldova pentru nevoi de finanțare privată prin obligaţiuni emise de către autorități ale Republicii Moldova.

Acest Fond vrea să sprijine companii din România care doresc să investească în Republica Moldova, inclusiv oferindu-le un instrument de minimalizare a riscurilor și un fel de garanție politică, a precizat în cadrul unui eveniment de prezentare a conceptului Directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române, Dan Dungaciu.

Autorii proiectului susțin că inițial Fondul ar putea gestiona cele 100 de milioane de euro oferite de România ca împrumut nerambursabil pentru anumite proiecte și care încă nu au fost valorificate. Ulterior, prin intermediul Fondului ar putea fi împrumutați bani din băncile românești, la o dobândă mică pentru a investi în anumite proiecte. Dan Dungaciu a opinat că în decurs de trei ani ar putea fi investit până la un miliard de euro.

Aceste investiți iar fi extrem de necesare pentru economia Republicii Moldova care se confruntă cu o criză profundă, susține directorul Departamentului de Analize Economice din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre. Firmele românești ar putea investi în mari companii de utilități din Republica Moldova, a menționat expertul.

Conceptul Fondului Moldova a fost lansat în anul 2015, ca instrument de exprimare a sprijinului României pentru schimbări fundamentale și ireversibile în Republica Moldova precum și ca instrument de reducere a decalajelor dintre cele două maluri ale Prutului.

Sursa: radiochisinau

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *