Editorial

Învierea fiicei lui Iair

Vorbeam deja despre învierea fiicei lui Iair când s-a citit despre fiul văduvei din Nain. Dacă acolo am văzut că era vorba despre împlinirea profețiilor referitoare la activitatea lui Mesia, aici e altceva. Ucenicii lui Ioan veniseră atunci să Îl întrebe pe Iisus dacă El e cel ce trebuie să vină. Și învierea s-a făcut atunci la porțile cetății, de față cu toţi cei prezenți. În cazul fiicei lui Iair, dacă citim la Luca mai departe, versetele 51-56, vedem că Iisus nu doar că i-a scos afară pe oamenii adunați în camera fetei, permițându-le doar părinților fetei să stea și ucenicilor Săi Ioan, Iacov și Petru; dar a și poruncit părinților să nu spună nimănui cele întâmplate.

Cu siguranță nu vorbim de un rol pedagogic. Iisus nu a vrut să arate ceva mulțimii. Și atunci vine din nou întrebarea: de ce anume pe această fată a ales Iisus să o învie? Credința lui Iair a cauzat învierea fiicei lui. În cazul fiului văduvei nu se spune că cineva l-ar fi rugat pe Iisus să îl învie. Aici, tatăl fetei vine și cade la picioarele lui Iisus, convins că El poate să îl ajute. Când e anunțat că fiica lui a murit, Mântuitorul îi spune „crede numai!". Și Iair nu slăbește în credința lui. Ne amintim că Iisus i-a mai spus unui tată cu fiu demonizat: „Toate sunt cu putință celui care crede!" (Marcu 9; 23).

Învierea fiicei lui Iair stă mărturie și astăzi pentru puterea credinței. Tocmai de aceea ne este relatată și vindecarea femeii cu scurgere de sânge. Citim că Iisus a simțit că cineva L-a atins cu gândul de a dobândi ajutor. Și Iisus o cheamă în fața mulțimii întrebând cine L-a atins. Credeți că nu știa Fiul lui Dumnezeu cine și de ce L-a atins? Și atunci de ce întreabă în fața unei mari mulțimi de oameni? Iisus nu voia să demonstreze mulțimii puterea Lui, ci ca să afirme ceea ce urma să confirme în casa lui Iair: „credinţa ta te-a mântuit".

Deci avem o pericopă despre credință, care se citește – nu întâmplător – înainte de postul Crăciunului. În încheiere, vă voi aminti alte cuvinte ale lui Iisus Hristos, care sprijină minunile despre care citim astăzi: „Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă." (Matei 17; 20)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *