Editorial

Mafia Vladimirovna

Distribuţia:
Vlad Eşafodiuc, manipulant profesionist de marionete. Poartă fotografia lui Silvio Berlusconi în portofel. Vrea să fie coordonator, dar până una-alta reuşeşte de minune să rămână lider de OPG.

Ingvar Dodăescu, marionet-fruntaş al lui Eşafodiuc. Crede că lumea nu ştie despre relaţia lui cu Eşafodiuc. Îi place whiskey-ul, halatele albe şi pufoase şi să-şi lustruiască chelia.

VOV (В.О.В.) Putineanu, iscoadă rezidentă moscălească. Mereu îl cheamă la el pe Dodăescu să-i dea scrisori pentru Eşafodiuc. Scrisorile sunt scrise cu cerneală simpatică.

Demi Rogojinaru, solie operativă moscălească. Zisă Demi pentru că-i place vinul sudic demisec şi Rogojinaru pentru că-i place să-l bea pe rogojină. Intră doar din a treia încercare şi întotdeauna cu prăjina înainte.

Vladic Cioreanu, hatman de poteră moscălească lăsat la vatră. După liberare, a aflat că e la Eşafodiuc printre marionete. Îşi îneacă amarul în rachiu, cântă „Ciornîi Voron” după prima pollitrovcă.

Primel Kant, gânditor eco-logic şi specialist în dreptul pădurilor de foioase. Nu pătrunde bine în operetă, doar participă dintr-o parte. Stă la răcoare.

Mafia Vladimirovna, gheişă pensionară. Născută în pensiunea cu două margarete „Sovok” de la Vadul lui Vodă, locuiește la loc permanent de trai într-un bloc din Botanica. Responsabilă cu principiile imoralităţii colective şi critica raţiunii preluărilor forţate de când i-a cunoscut îndeaproape pe Kant, înainte să fie trimis legat în zona reflecţiilor introspective răcoroase, şi pe Cioreanu, înainte să fie lăsat la vatră din potera moscălească, frecventată adesea de Eşafodiuc, care întotdeauna vine la ea doar cu Dodăescu. Anul acesta şi-a pus proteze dentare.

Descrierea actelor:
Actul I
(Acasă la Dodăescu; În biroul lui Eşafodiuc)

Dodăescu îl telefonează pe Eşafodiuc pe linia specială, dar receptorul îl ia un băiat nobil de la registru care se nimerise în biroul lui Eşafodiuc. Dodăescu ţine receptorul la urechea stângă cu mâna tremurândă, deoarece are mâna dreapta ocupată cu cinzeaca de rachiu furluat din rezervele strategice ale lui Cioreanu, încercând să învingă mahmureala din ajun după strămoşeasca procedură „cui pe cui se scoate”. Băiatul de la registru ştie cum vorbeşte Eşafodiuc pentru că-i duce în fiecare dimineaţă legătura cu ziare şi cafeaua măcinată Moca în birou. El ştie şi cum, şi ce vorbeşte Eşafodiuc. Tentaţia-i irezistibilă – băiatul vorbeşte cu Dodăescu, cel mai mare dintre marionetele lui Eşafodiuc. Ştiind dinainte că Dodăescu mai are un pic şi scapă receptorul din mână de emoţie că i-a răspuns Eşafodiuc, dar şi de justificatul delirium tremens căpătat în urma crâncenei beţii din seara trecută cu Demi Rogojinaru care spunea că doreşte, dar nu dorea până când Dodăescu a început să vadă dublu şi i-a spus lui Demi multe nume de marionete, satisfăcând-o, băiatul îşi piţigăieşte vocea şi începe să vorbească sacadat, spunându-i lui Dodăescu că e aşteptat în jumătate de oră în apartamentul nobil imperial. Dodăescu tresaltă, varsă rachiul pe halatul de baie pufos cu stemă, sughiţă de câteva ori, şi simte cum pe şira spinării îi urcă nişte gâdilături plăcute, care se transformă cât ai zice „Peşte” într-un spasm care-l umple de bucurie pentru toată ziua. Mulţumindu-i stăpânului său pentru promptitudine, Dodăescu pune receptorul în cui, se îmbracă repede, cheamă şoferul şi pleacă să se întâlnească cu manipulantul profesionist de marionete.

Actul II
(Biroul lui Eşafodiuc; Apartamentul Mafiei Vladimirovna)

Dodăescu intră val-vârtej în biroul lui Eşafodiuc şi pupă mâna stăpânului mai ceva ca Johnny Fontane lui don Vito Corleone în „Naşul”. Eşafodiuc se uită la el de sus în jos spre chelia lucioasă ca faţa lui Vladimir Krasno-Solnîşko, nedumerit în cel mai înalt grad. Eşafodiuc îl ridică pe Dodăescu, îl pupă pe obrazul drept, apoi pe cel stâng, şi îl aşază în faţa lui, peste biroul din lemn scump, european. Dodăescu dă raportul, iar Eşafodiuc ascultă atent. Eşafodiuc zâmbeşte, apoi ridică receptorul telefonului albăstrior stilizat cu trandafiri roşii de pe masă şi îşi cheamă servitorul cu ziarele şi cafeaua. Eşafodiuc comandă două cafele, una americană, pentru sine, şi alta irlandeză, cu whiskey, pentru Dodăescu. După ce-şi eliberează valetul, dându-i bacşiş în dolari şi ceva mai mare decât de obicei, Eşafodiuc zâmbeşte mulţumit. Apoi cei doi îşi servesc cafelele, iar Dodăescu se opreşte din băut şi începe să-l înjure iar pe Cioreanu, pentru că aceluia nu i-a plăcut să bea whiskey. Dodăescu se simte în culmea fericirii că Eşafodiuc i-a dat cafea cu whiskey, iar Eşafodiuc îşi cheamă din nou valetul nobil şi ordonă aducerea limuzinei la scări. Eşafodiuc îl cunoaşte foarte bine pe vechiul lui prieten şi ştie ce nevoi speciale are acesta. După ce Dodăescu serveşte încă trei câte cincizeci de whiskey scoţian şi două câte douăzeci deşnaps austriac iar Eşafodiuc mai bea trei cafele americane, tovarăşii sunt gata să viziteze apartamentul Mafiei Vladimirovna. După o călătorie de peste patruzeci de minute cu limuzina, timp în care Dodăescu reuşeşte să consume patru borcănaşe de icră roşie şi două franzeluţe, paznicii deschid portierele, gărzile de corp înarmate cu pistoale Makarov cu seria ştearsă creează un dispozitiv tip „cărămidă” în jurul celor doi, iar cortegiul astfel adunat înaintează spre spaţiosul apartament cu 8 camere pe două nivele scris pe numele Mafiei Vladimirovna. Aceasta îi primeşte cu ce are ea mai bun, iar după două ore, la uşa apartamentului se aud câteva icnete. Eşafodiuc simte cum îi îngheaţă sângele fierbinte de italian în vene, iar Dodăescu încremeneşte în poziţie de drepţi rugându-se ca de data asta mai bine deja să leşine decât să facă pe el de frică. Uşa se dă la o parte trântindu-se de perete şi ieşind din bălămălile metalice, iar în apartament intră Demi Rogojinaru cu jumătate de pluton al speţnazului omuleţilor verzi după ea. Demi urlă la cei doi şi-i înjură pentru că s-au dus să spună nume de marionete la Mafia Vladimirovna iar şeful ei, Putineanu, nu ştie ce se întâmplă. Demi îi ameninţă pe cei doi şi le spune să fie atenţi unde a ajuns Primel Kant, care vrea să iasă de la răcoare dar încă n-are voie. Dodăescu îi spune lui Eşafodiuc să se căiască, să-i scadă sorocul. Eşafodiuc spune că da, aşa o să facă. Cei trei ies din apartamentul Mafiei Vladimirovna, care se ascunsese de speţnaz în sauna băii de şapte stele dotate cu jacuzzi şi cu cameră cu pat şi camere de luat vederi ascunse în lustră.

Actul III, şi ultimul
(În biroul lui Vladik Cioreanu)

Dintr-un difuzor se aude „Internaţionala”. Cioreanu stă pe fotoliul confortabil din faţa biroului, imaginându-se pe sine însuşi vizavi, în fotoliul celălalt, şi tot depănând amintiri. Cioreanu se află abia la jumătatea pollitrovcii şi încă nu şi-a amintit toate versurile din „Ciornîi Voron”. El face eforturi să-şi amintească ultima partidă de poker cu Eşafodiuc, vechiul lui marionet şi băgător de seamă la haznaua familiei, ridicat şi intrat în lumea blatiştilor băftoşi cică de unul singur, şi mai ales câţi marioneţi a pierdut în favoarea acestuia când a pus tot ce avea pe masă şi a confundat valetul cu asul de treflă pentru că începuse să vadă dublu de la băutul de samagon.

Peste biroul lui Cioreanu se lasă tăcerea. Tăcerea este tulburată doar de croncăniturile unui corb care zboară în depărtare. Cioreanu dă din mână a pagubă, se scoală din fotoliu clătinându-se şi face câţiva paşi până la canapea, unde adoarme şi visează vise dulci, cu tovarăşul Lenin şi cu tovarăşa Krupskaia.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *