Mark Selby a acces în optimile Campionatului Mondial de Snooker
Selby a călcat pedala de acceleraţie încă din prima sesiune a meciului, ce s-a încheiat la 8-1. În a doua sesiune, englezul nu a mai avut nevoie decât de două jocuri, calificânu-se astfel mai departe în prestigiosul turneu.
”Din păcate, Jimmy s-a lăsat purtat de emoţii şi de importanţa turneului. A pornit cu dreptul în meci, câştigând primul frame, însă după acel prim joc, a ratat foarte multe lovituri. Este visul oricărui jucător de snooker să joace la Crucible, însă Jimmy nu a arătat de ce este în stare” a spus Selby.
”M-am aşteptat ca emoţiile lui să iasă la iveală la începutul meciului, însă odată cu trecerea game-urilor, acesta devenea din ce în ce mai emotiv, fapt ce mi s-a părut ciudat. Trebuie să fii un jucător bun pentru a juca la Crucible şi sunt sigur că el se va întoarce. Sunt bucuros că m-am calificat în optimi, însă trebuie să îmi menţin nivelul jocului la cote ridicate, dacă vreau să am şanse la câştigarea trofeului” a mai declarat englezul.
Sursa: bbc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!