Actualitate

Ofiţer CNA, acuzat că ar fi luat 100 de mii de euro MITĂ, trimis în judecată

Ofițerul a fost reţinut după ce ar fi pretins şi primit în luna februarie 2016 suma de 100 mii euro de la Preşedintele Federaţiei de Baschet din Republica Moldova pentru a muşamaliza cauza penală în care acesta, împreună cu doi complici, erau cercetaţi.
Urmărirea penală împotriva angajatului CNA a fost pornită în rezultatul denunţului depus de către Preşedintele Federaţiei de Baschet din Republica Moldova, care între timp a fost reţinut de către procurorii anticorupţie şi pus sub acuzaţie pentru escrocherie.

Astăzi, Procuratura Anticorupţie a expediat cauza penală de învinuire a ofiţerului CNA, pentru trafic de influienţă, Judecătoriei sectorului Centru, acolo unde deja de două luni pe rol se află şi dosarul în privinţa Preşedintelui Federaţiei de Baschet şi a complicilor săi.
Dacă vor fi găsiți vinovaţi, ofiţerul CNA riscă pînă la 7 ani închisoare, iar Preşedintele Federaţiei de Baschet și complicii acestuia – pînă la 15 ani de detenţie.

radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *