Externe

Parlamentul din Kosovo a aprobat înfiinţarea unui tribunal pentru crime de război

Proiectul a fost suţinut de 89 de parlamentari din totalul de 120. Douăzeci şi patru de deputaţi au votat împotrivă, iar alţi doi s-au abţinut.

Înainte de vot, premierul Hashim Thaci a explicat deputaţilor că tribunalul "va reabilita numele Kosovo, pătat de acuzaţiile injuste conţinute în raportul Marty".

Occidentalii au exercitat presiuni asupra autorităţilor kosovare pentru a le determina să aprobe înfiinţarea noii insituţii, înainte ca Parlamentul să fie dizolvat în vederea alegerilor generale care vor avea loc anul acesta.

Decizia legislativului din Kosovo a fost salutată de Bruxelles şi Washington, principalii susţinători ai independenţei kosovare, proclamată în 2008.

"Felicit Guvernul şi membrii Parlamentului pentru angajamentul lor în favoarea justiţiei, de care au dat dovadă luînd o decizie pe care o considerăm sensibilă şi dificilă", a declarat şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, potrivit unui comunicat.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *