Film

Personalitatea zilei. Petru Baracci

A absolvit Institutul de Artă Teatrală “A. N. Ostrovski” din Sankt Peterburg (1948-1952). Revenit în patrie, se implică activ în viaţa culturală, jucând pe scena Teatrului Academic Muzical-Dramatic “Al. Puşkin” din Chişinău. Din 1962 e profesor la Institutul de Arte “G. Musicescu”, actualmente Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În 1987 devine secretar al Uniunii Teatrale, în 1995 – vicepreşedinte, iar în perioada anilor 1997-2005, preşedinte al Uniunii Teatrale din republica Moldova. Petru Baracci rămâne a fi una dintre cele mai importante personalităţi ale teatrului moldovenesc, dar şi unul din cei mai talentaţi actori ai scenei autohtone, creând personaje valoroase din dramaturgia naţională şi universală. Astfel, au rămas înscrise în analele noastre roluri ca Ovidiu din Ovidiu de V. Alecsandri, Petru cel Mare din Dimitrie Cantemir de I. Gheorghiţă, Pavel Rusu din Păsările tinereţii noastre de I. Druţă, Păvălache din Roata vremii de A. Lupan, ş.a

Petru Baracci a debutat în 1955, ca actor de film la Studioul cinematografic din Odesa în filmul Melodii moldoveneşti. Începând din 1963 colaborează cu Studioul cinematografic “Moldova-Film”, jucând în filmul Aşteptaţi-ne în zori de Emil Loteanu. Unul dintre rolurile sale remarcabile este cel al tatălui din filmul lui Vasile Pascaru Trecea o lebădă pe ape (1982). Activitatea sa artistică numără peste 100 de roluri jucate în teatru şi film.

La 22 iulie 2010 în urma unei insuficienţe cardiace, Petru Baracci s-a stins din viaţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *