Sport

Prima victorie în faţa numărului 1 mondial: Simona Halep a învins-o pe Serena Williams, la Turneul Campioanelor

Serena Williams, locul 1 WTA nu mai pierduse un set fără să câştige vreun game din mai 2013, de la turneul de la Madrid. Acesta este al optulea set pierdut cu 0-6 de Williams în carieră.

Halep şi Williams s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, de fiecare dată impunându-se jucătoarea americană. Ele au jucat prima dată una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1.

Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.

Prin victoria de astăzi, Halep şi-a asigurat un premiu de 406.000 de dolari şi 460 de puncte WTA. Ea va mai primi 70 de puncte pentru următoarea partidă din grupă, indiferent de rezultat, astfel că totalul este de 530 de puncte WTA.

Menționăm că, Simona Halep ocupă locul 1 în Grupa Roşie, cu două victorii în tot atâtea meciuri, şi este aproape de calificarea în semifinale. Ea va juca, vineri, ultima partidă din grupă, cu sportiva sârbă Ana Ivanovici, locul 7 WTA.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *