Opinii și Editoriale

Propaganda de război a Rusiei vrea să treacă Prutul prin Chişinău

La prima vedere, am crezut că nu văd bine când au apărut la Bucureşti, cu câteva zile în urmă, primele informaţii privind această intenţie a unei firme din Iaşi, controlată de o altă firmă din Chişinău.

Numele postului contează mai puţin decât cazul în sine. Ar fi putut fi oricare din zecile de posturi ruseşti disponibile pe reţelele de cablu din Republica Moldova. Însă pentru a nu îi ţine în suspans pe cititorii noştri, şi ca să nu iasă că vorbim fără să ştim clar despre ce vorbim, îl voi nominaliza. Este vorba despre RTR Moldova.

Acum, aceiaşi oameni care controlează RTR Moldova doresc să înfiinţeze un post numit RTR România, cu studiouri la Iaşi şi, au zis aceştia, şi la Bucureşti. Şi ce dacă imensa majoritate a locuitorilor României nu cunoaşte limba rusă? Vor face emisiuni în română, au spus aceştia. Însă nu le-a mers chiar după cum s-au aşteptat, pentru că la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului de la Bucureşti, „şeful ăl mare” al afacerii care stătea în sală a fost rugat să părăsească încăperea pentru a nu îi influenţa pe membrii instituţiei. Aceştia din urmă au amânat luarea deciziei, solicitând detalii suplimentare, iar soarta potenţialului post TV RTR România va fi decisă la o şedinţă viitoare a CNA, echivalentul CCA de la Chişinău.

Dincolo de faptul că tupeul celor care trăiesc din retransmiterea emisiunilor xenofobe şi care îndeamnă la ură şi violenţă de tipul celor realizate de celebrul deja goebbels al lui Vladolf Putler, nejurnalistul Kiseliov, întrece orice margini ale comportamentului de gopnik caracteristic tuturor sclavilor Rusiei, care râvnesc cu toţii să le arate stăpânilor lor că-s mai bandiţi decât bandiţii înşişi, insistenţa cu care aceştia acţionează trebuie să ne dea de gândit.

De gândit nu despre ce vor ei să obţină cu extinderea tentaculei manipulatoare pe care ei o numesc „televiziune” la Bucureşti. Asta e deja clar: ei doresc să poată spăla şi creierele din România cu ştirile lor false antidemocratice, antieuropene, antiamericane şi cu minciunile lor sfruntate dar ambalate în aere arogante de mari cunoscători şi savanţi într-ale românităţii, semănând incertitudine şi, în ultimă instanţă, debusolându-i pe locuitorii României la fel cum o fac de decenii în Republica Moldova.

De gândit, în primul şi în primul rând, de ce posturi precum RTR Moldova, strâns conectate cu Moscova, încă mai emit la Chişinău. Unde sunt intenţiile guvernării controlate de Partidul Democrat din Moldova de a apăra societatea de ingerinţele şi amestecul brutal al unor oameni precum Dmitri Rogozin şi alţi lideri de frunte ai Rusiei în afacerile interne ale republicii? Cum se transpun în fapte concrete declaraţiile despre demnitatea Chişinăului şi dreptul său de a discuta de la egal la egal cu Kremlinul? De ce preşedintele PDM şi coordonatorul coaliţiei de guvernare, Vladimir Plahotniuc, prieten la cataramă şi fost partener de afaceri, se zvoneşte prin târg, cu preşedintele de la Kiev Petro Poroşenko, nu ia exemplu de la Ucraina şi nu iniţiază măsuri concrete, în Guvern şi Parlament, pentru bruierea instantanee şi fără nici o jumătate de măsură pe teritoriul Republicii Moldova a propagandei de război de la Moscova care face ca statul moldovean să aibă o populaţie în care un segment destul de numeros al acesteia s-ar întoarce în orice moment împotriva Chişinăului şi ar fraterniza, spălat pe creier fiind, cu duşmanul care nu face nici un secret din atitudinile sale antistatale şi antimoldoveneşti? Este suficient să vedem recentele declaraţii venite tot de la o instituţie media a Rusiei, Sputnik, din partea unui pretins expert, Ostalep pe numele lui, care cere un alt imn, o altă stemă, o altă declaraţie de independenţă şi o altă constituţie în Republica Moldova.

Din câte ştiu eu, în Republica Moldova, care parcă-i stat, sau cel puţin aşa se consideră, există o instituţie care se numeşte Serviciul de Informaţii şi Securitate. Ca orice serviciu de informaţii din lume, şi în SIS există un Departament de Protecţie a Constituţiei. Acesta din urmă are în grijă monitorizarea informativă şi contrainformativă a situaţiei şi contracararea la timp (adică înainte să se materializeze) a ameninţărilor la adresa ordinii constituţionale, aceasta presupunând atât neadmiterea atentării la organizarea democratică, deschisă şi pluralistă a statului şi societăţii, cât şi protecţia simbolurilor de stat şi a actelor fondatoare ale statului.

Poate că dacă de informaţiile pe care, fără îndoială, ofiţerii SIS le transmit factorilor de decizie s-ar ţine cont şi s-ar acţiona în consecinţă, astăzi nu am asista la furtunoasa şi exploziva ofensivă propagandistică a Rusiei în Republica Moldova.

E adevărat că prima persoană în lanţul ierarhic de raportare a informaţiilor brute şi analitice de la SIS se numeşte Igor Dodon, preşedintele nenormal la cap al Republicii Moldova, şi lui pur şi simplu nu i se pot da rapoarte, el trebuind de urgenţă scos din reşedinţa prezidenţială, băgat într-o cămaşă de forţă şi dus la Costiujeni pentru lecuire. Dar poate că „încă n-a putrezit chiar totul în regatul Danemarcei”? Chiar dacă peştele de la cap, cică, se împute, trădătorul Dodon, instrumentul de lucru al ruşilor la Chişinău, fiind cel mai bun exemplu în acest sens.

De ce am pornit de la cazul din România şi am ajuns tot la Republica Moldova?
Cer scuze dacă supăr pe cineva, însă dacă la Chişinău problema neadmiterii totale a canalelor cu propaganda de război a Rusiei, fie că au sau nu au studiouri locale, ar fi fost rezolvată de la începutul ocupării Crimeei şi până acum (flota militară rusă a Mării Negre se află la sub 300 de kilometri de Limanul Nistrului), Bucureştiul nu ar fi privit cu maximă uluire în august 2017 cum nişte românofobi înverşunaţi încearcă să-şi înfiinţeze un cuib de spălare în masă pe creier în capitala României şi în capitala Moldovei, Iaşi.

Dacă te pretinzi de pe 27 august 1991 a fi stat, măcar încearcă să mimezi că acţionezi precum un stat.

Cât despre RTR România, în curând se va vedea în ce măsură Consiliul Naţional al Audiovizualului de la Bucureşti discerne între noţiunile de „libertate a presei” şi „propagandă de război a unei puteri ostile”, aplicându-le pe amândouă cu înţelepciune întru neadmiterea subminării din interior a statutului României de ţară democratică, membră a Uniunii Europene, a NATO şi partener strategic al Statelor Unite ale Americii.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *