Nanabozo e un personaj mitic, care fentează. Puterea lui constă și în poveștile pe care le spune. Cartea Nanabozo are multe direcții sau, mai degrabă, e formată din mai multe cărți. Una de dragoste, una a cotidianului, așa cum ne-o imaginăm, cu tot ceea ce mișcă sau putrezește pe lângă casă, una cu boala și moartea mamei, una cu boala personajului, alta cu problemele sociale ale României, alta cu nedreptățile istoriei, o carte a morții. Și totuși autorul a avut dreptate să le așeze într-o singură carte ca o (și despre o) viață de om. Emoționantă, sensibilă, cartea își râde de „cerințele" curentelor literare, își dă drumul și se așază într-o altfel de înțelegere a vieții.
Începând cu texte înscrise parțial în „canonul" actual, cartea crește, poemele își schimbă registrul, își dau drumul, fără limite, apropiindu-se de frumoasa nebunie a romanului Mortido, al aceluiași autor: „(Bineînţeles că nu există nicio speranţă.) / &&& / (Nici una mică, atâtica?!) / &&& / (Hă! Hăhă! Hăhăhă!)”. Sau, mai degrabă, simţim prezența acută a aceluiași instinct al morții.
Plasticitatea drăgălașă prezentă în primele poeme devine crudă și sfredelitoare odată cu apariția câmpiei druidice. Un spațiu sacerdotal, ce se descompune și recompune de la o reverie la alta. Așa că de la versuri ca: „inima îmi scînceşte / ca o focă greoaie şi fericită / care se joacă singură / care face tumbe caraghioase / pe banchiză" (din poemul gz) textul curge înspre „Mintea omului umilit e un cîine care dă din coadă la uşa măcelăriei" „A te transforma în gîndac e aproape nobil, gîndeşti, după ce iatăte transformat în vierme. Întro fleaşcă grăsoasă care unduie” „În materia organică plină de programe. Ai împotrivă cancerul şi nebunia. Timpul. Moartea. Ai de partea ta un soi de poftă de joacă. (Te miri şi tu. Sau dai în mintea copiilor?) Rîsul. Şi plînsul. Tifla. Nenorocirea. Moartea. Ai împotrivă termita socială. Prostia. Ai de partea ta adevărul. Nul cunoşti, dar simţi că e de partea ta. Trebuie doar să deschizi ochii. Şi gura.” „(Acum, dedesubt, va fi devenit în întregime albastră. Ca prinţesa din Avatar. Îi pui întrebări, aranjînd panglicile coroanelor, îţi închipui că‑ţi răspunde. „Ei, cum e?” „Dragă, e cam frig, cam întuneric, dar nu mă plîng, am început să mă obişnuiesc.”)” – cuprinse în ultimul ciclu al volumului Studio cu vedere spre poieniţa druidicä.
Ce să mai adaug? Mi-a plăcut atât de mult Nanabozo încât la doar două zile de la prima lectură am recitit-o, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de multă vreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
