Referendumul şi replica moldovenilor

Chestiunea conştiinţei (conştiEnţîi, în limba oficială a lui Voronin) politice a unui popor e una foarte sensibilă şi complicată, de aceea să lăsăm subiectul pe seama celor care se pricep mai bine decât noi în această problemă, iar noi să coborâm pe pământ şi să discutăm materia care ne este accesibilă.

Şi un lucru rău are partea lui cea bună; partea bună a invalidării referendumului de duminică constă în faptul că societatea şi clasa politică au fost puse în faţa unor adevăruri care trebuie odată şi odată recunoscute şi asumate. Unul dintre acestea este separarea politicului pe criterii etnice. Votul etnic constituie cea mai mare problemă pe care R. Moldova n-a reuşit s-o soluţioneze în cele două decenii de independenţă şi democraţie. Cine a urmărit atent datele privind participarea la referendum a cetăţenilor nu a putut să nu observe că referendumul a fost boicotat în temei de reprezentanţii minorităţilor naţionale. Astfel, ca un blestem, în toate campaniile electorale de la ’90 încoace, aproximativ 30 la sută din populaţia ce reprezintă minorităţile naţionale votează altfel decât populaţia ce reprezintă naţiunea titulară. Aceste 30 la sută de populaţie minoritară se suprapun şi se identifică politic şi ideologic cu partidele de stânga, îndeosebi cu cel mai radical detaşament al stângii moldovene – comuniştii. Iată de ce, când Voronin zice că e mulţumit de „nivelul de conştiEnţî politică a cetăţenilor moldoveni”, trebuie să precizeze la care cetăţeni moldoveni se referă – la cei care au participat sau la cei care n-au participat la referendum? Convingerea mea fermă este că într-adevăr „Moldova s-a trezit”, dar nu toată, ci numai cea care a participat la referendum, iar de conştiinţă politică au dat dovadă reprezentanţii naţiunii titulare, care au participat la referendum, dar nu cei ai minorităţilor naţionale, care au boicotat referendumul.

Pentru faptul că referendumul nu va fi validat, Voronin trebuie să-i mulţumească nu poporului moldovean, care „s-a trezit”, ci Alianţei de guvernământ, liderilor ei care au adormit cu promisiunile electorale sub cap. „Meritul” boicotării referendumului îi aparţine Alianţei, nu PCRM. Dacă liderii Alianţei şi-ar fi onorat promisiunile electorale de anul trecut, prezenţa la vot a cetăţenilor ar fi fost de peste 50 la sută. Explic. Alianţa a câştigat alegerile din anul trecut mergând ca o singură entitate – Opoziţia unită – care a promis că, venind la putere, va băga la puşcărie clanul mafiotic al lui Voronin. Ajungând în vârful piramidei puterii, liderii Alianţei au început s-o spele în două ape şi, invocând fel de fel de pretexte onorabile, au trecut pe linie moartă toate mesajele lor justiţiare. După un an de la venirea la putere, niciun mare grangur (mafiot) din anturajul lui Voronin nu a ajuns la pârnaie. Ba mai mult decât atât, după ce a fost declanşat „războiul mafiilor”, augusta familie prezidenţială a lui Voronin a dispărut de pe agenda publică, nimeni nici nu mai vorbeşte despre milioanele Tatălui şi ale Fiului… Consternaţi, moldovenii s-au simţit vânduţi şi trădaţi. Ce motivaţie au avut aceşti moldoveni să ia duminică cu asalt urnele de vot?
Replica moldovenilor – prezenţa redusă la referendum – într-adevăr vorbeşte despre conştiinţa lor politică, dar ea, respectiva replică, a fost dată în egală măsură şi comuniştilor, şi Alianţei. Deşi nu-i greu de înţeles, mă tem că nu toţi au înţeles încă acest adevăr.