Politică

România sprijină apropierea R. Moldova de NATO şi UE

Pe agenda discuțiilor dintre cei doi miniștri s-au aflat evoluțiile recente în contextul regional de securitate şi parcursul european al Republicii Moldova, transmite Rador.

Mihnea Motoc a precizat că relaţiile dintre forţele armate ale celor două state au un caracter special, iar în ultimii ani cooperarea militară a înregistrat un trend ascendent.

„Ne-am propus să dăm un caracter chiar mai sistematic şi mai susţinut acestor contacte, să utilizăm Comisia mixtă pe probleme de apărare pe care o avem de o manieră mai regulată şi să ducem această cooperare şi la nivelul unor unităţi din armatele noastre. Lucrăm la implementarea unui model care există între armatele moderne, un model de cooperare care se numeşte "sister units", a subliniat ministrul român al Apărării.

Armata Republicii Moldova se află într-un amplu proces de reformă, inclusiv cu ajutorul României, a afirmat la rândul său ministrul Anatoli Şalaru.
„Armata Naţională a Republicii Moldova trebuie să devină una modernă, capabilă să facă faţă oricăror provocări nu numai din Transnistria, dar şi războiului hibrid, care este dus de Rusia, foarte activ şi foarte vizibil în Republica Moldova”, a precizat el.

Ministrul Anatol Şalaru a precizat că Republica Moldova a cerut sprijin din partea României pentru ca trupele ruse din Transnistria să fie înlocuite cu reprezentanţi ai ONU.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *