Multă lume m-a întrebat care este rostul acestei cărţi. Are un singur rost: să spună adevărul despre ceea ce se întâmplă cu românii din Ucraina. Să fie un semnal, un strigăt. Am vrut să redăm realitatea din Bugeac aşa cum este ea, şi nu cred că termenul de purificare etnică este mult prea dur. Am călătorit două săptămâni prin sudul Basarabiei fără să am nevoie de translator, peste tot unde am întâlnit unul dintre cei 124.000 de „moldoveni” înregistraţi de autorităţile ucrainene m-am înţeles cu el vorbind limba mea maternă, limba română.
O primă constatare: nicăieri nu a prins mai bine teoria moldovenistă ca în Bugeac. O umbră ameninţătoare a autorităţilor pluteşte peste tot – o ameninţare neclară şi nedefinită, dar pentru toţi este cert că li se poate întâmpla ceva neplăcut în orice moment. Un exemplu: în vara anului 2010 a fost dărâmat monumentul lui Lenin din oraşul Reni, iar un parlamentar ucrainean a sărit să îi acuze pe „naţionaliştii moldo-români”. În oraş toată lumea ştie că monumentul a fost dărâmat de nişte ruşi beţi care s-au gândit că ar fi ceva amuzant – însă ancheta poliţiei nu a ajuns la niciun rezultat, aşa că vinovaţi rămân „naţionaliştii moldo-români”. Cine să mai aibă îndrăzneala să îşi afirme identitatea românească? Şi acesta este doar un exemplu.
În rest, sunt încălcate toate prevederile tratatelor internaţionale la care Ucraina este parte. Limbă moldovenească sau românească – limba celor din Bugeac nu există aproape pe nicăieri în spaţiul public, administraţie, mass-media sau indicatoare rutiere. De la an la an se restrânge dreptul de folosire a limbii române în şcoli, de la an la an fondurile pentru localităţile româneşti scad în vreme ce Odesa prosperă şi se prezintă ca un oraş strălucitor.
Am auzit de multe ori în Bugeac că în perioada sovietică Chişinăul a fost un fel de Mecca a românilor din Bugeac. La Chişinău mergeau toţi cei care doreau să facă ceva, cât de puţin, pentru păstrarea identităţii românilor. Între timp, cumva şi Chişinăul a pierdut acest rol în mod aproape inexplicabil. Românii şi România au rămas în Bugeac la nivelul vulgatei sovietice, o veşnică ameninţare fascistă, de parcă românii ar fi mâncători de oameni. Însă Chişinăul ar putea face mult mai multe pentru românii din Bugeac – şi nu mă refer la promovarea moldovenismului, în această direcţie deja au fost aruncate prea multe seminţe otrăvite.
Sursa: Ziuaveche.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
