Atitudini

Românul de 1 Decembrie şi rusul de 9 Mai

Sărbătoarea a trecut cu mult fast în România şi multe mesaje şi acţiuni de sensibilizare în Republica Moldova. Ziua de 1 Decembrie din Moldova nu poate fi comparată în niciun caz însă cu ziua de 9 Mai. Se pare că în partea aceasta a României nu mai este la modă să fii român, asta chiar dacă ai un paşaport românesc. Totuşi, pe 1 Decembrie, chiar şi cei care se sinchisesc de faptul că sunt români simt nevoia de a-şi exprima cumva simpatia şi susţinerea faţă de România Mare, măcar pentru faptul că le-a dăruit un paşaport şi le-a deschis accesul în Europa. Cineva din „patrioţii” cu paşaport postează un mesaj patriotic pe Facebook, altcineva bagă un text naţionalist pe blog, al treilea ia un tricolor şi participă la manifestaţii ş.a.m.d. Patriotismul multora din ei, cu părere de rău, începe şi se termină în aceeaşi zi – pe 1 Decembrie. Pentru că în alte zile românul de aici se sinchiseşte să poarte o panglică tricolor, să vorbească româneşte şi să-şi impună istoria şi limba adevărată. Dacă pe 1 Decembrie românul basarabean se salută doar cu „bună ziua”, în alte zile ar putea să zică şi un „zdravstvuite”. Rusul de aici nu se sinchiseşte însă să vorbească rusa oriunde s-ar afla, să poarte lenta Sfântului Gheorghe anul împrejur şi să turuie în continuu despre importanţa luptei cu naţionalismul fascist. De ce oare românii se tem să fie români în ţara lor, iar ruşii nu se tem să declare orice ţară drept plaiul lor natal? De ce patriotismul de o zi este acceptat mai mult de românii decât de ruşii basarabeni?
Problema constă în faptul că patrioţii de o zi devin tot mai… multinaţionali. Aceştia şi-au însuşit demult capacitatea de a fi moldoveni pe 27 August, români pe 1 Decembrie şi ruşi pe 9 Mai. Ei se împacă cu toată lumea şi rămân la fel de indiferenţi la inscripţia „doloi rumâno-faşizm” ca şi la „Basarabia – Pământ Românesc”. Ei ar putea să poarte panglica Sfântului Gheorghe pe o mână şi tricolorul pe alta, bolmojind într-o „moldovenească” stâlcită că militează pentru prietenia tuturor popoarelor. Şi eu militez pentru prietenia popoarelor, însă la asta se ajunge doar prin respect reciproc. Voi respecta victoria rusului asupra nazismului atunci când rusul va respecta integritatea neamului meu înfăptuită cu 93 de ani în urmă. Cu părere de rău, nu cred că se va ajunge la asta. Spre deosebire de ruşi, patrioţii români nu mai ştiu sau nu mai vor să fie respectaţi şi se transformă tot mai mult în patrioţi de o zi. Chiar dacă se organizează diferite acţiuni pentru sensibilizarea şi informarea asupra problemei identităţii naţionale, acestea nu trec mai departe de pereţii organizaţiei în care au fost create. S-ar putea să ne trezim în curând cu o majoritate impunătoare de patrioţi de o zi. Devenim români doar o dată pe an, restul timpului suntem ocupaţi cu altceva: cu reparaţia, cu pregătirile de sărbători, cu datoriile pentru facturi, cu găsirea unui loc de muncă, cu planificarea vacanţei etc. Aşa se întâmplă că manifestaţiile din 1 Decembrie abia dacă adună câteva sute de oameni, iar cele din luna mai fac drumurile arhipline de mii de drapele sovietice şi panglici în cinstea victoriei. Să fi găsit comuniştii mai mulţi patrioţi plătiţi? Să fi cheltuit mai mulţi bani pe panglicile Sf. Gheorghe? Astea sunt doar întrebări retorice, pentru că problema este în altceva – în frica ce a pătruns în subconştient, impusă timp de decenii de mecanismul sovietic de modificare a conştiinţei. Privisem un documentar despre Katyn nu demult. La un moment dat, reporterul a găsit un localnic în etate care văzuse masacrul comunist cu ochii lui în copilărie. Martorul refuza să vorbească şi avea o expresie de spaimă animalică pe faţă. Chiar dacă URSS se destrămase demult, intervievatul tăcea mâlc, fiind convins că va ajunge în Siberia dacă va spune adevărul. Oare nu asta se întâmplă şi cu noi? Oare nu frica patologică faţă de teroarea sovietică ne face să tăcem şi să devenim români doar o dată pe an? Aş vrea să sper că nu. Aş vrea să sper că nu suntem români doar atunci când ni se dă voie şi nu ne vede vecinul. Aş vrea să sper că mai avem români care pot fi români anul împrejur, nu doar pe 1 Decembrie. Pentru că astfel ne papă iarăşi ursul de la Est, mai ales că devine tot mai puternic şi, încet dar sigur, iarăşi întinde labele spre fostele teritorii sovietice.

P.S. În totala euforie de după Marea Unire puţini au observat un episcop pre nume Marchel din nordul ţării, care a binecuvântat marşurile de protest comuniste de săptămâna trecută. Episcopul dat este un exemplu elocvent de „patriot” construit în laboratoarele sovietice. Un „patriot” care nu are nici credinţă, nici demnitate umană şi nici principialitate. Sau poate episcopul Marchel are memorie scurtă şi nu ţine minte cum ardeau bisericile şi icoanele în „luminoasa” epocă sovietică şi cum se sfinţea păscuţa în secret, cu frica în sân? Sau poate comuniştii de azi s-au împlut peste noapte de credinţă, pentru că deseori îi vedem aprinzând lumânări şi ţinând cuvântări electorale în altare. Dacă vă pierdeţi şi religia, fraţi români, vă pierdeţi totalmente. Iar episcopul în cauză nu pierde nimic. Puterea actuală nu-l va mustra, pentru că are altceva de rezolvat: criza constituţională. Puterea comunistă în schimb, care pare tot mai pregătită de a se reîntoarce, cu siguranţă va găsi un loc cât mai călduţ în administraţia bolşevică pentru preacuviosul preot. Vă spun cu siguranţă: atunci când crucea se va transforma în seceră şi ciocan, atunci va dispărea naţiunea română pentru totdeauna. Iar cu patriotismul de o zi nu vom schimba nimic.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *