Actualitate

Secretarul adjunct al Apărării din SUA: Trebuie să sprijinim Rep. Moldova

Elissa Slotkin a vorbit despre politica externă de agresivitate revizionistă a Rusiei în cadrul Forumului de Securitate Aspen, organizat în Colorado joi, 28 iulie.

Vladimir Putin caută să forjeze în prezent politica externă a Rusiei pentru următorul deceniu, iar calculele sale strategice se bazează pe o metodă simplă – forţarea limitelor teritoriale, este de părere Elissa Slotkin.

La nivelul reacţiei populare, liderul de la Kremlin nu face altceva decât să bifeze „încasări” de putere prin exploatarea „sentimentului de inferioritate” rămas în ţesutul poporului rus după sfârşitul Războiului Rece.

„Cred că Putin se joacă cu publicul (internaţional – n.r.) şi cu publicul său. Şi mai cred că acesta caută modalităţi de a deveni un concurent la nivel mondial pe picior de egalitate cu Statele Unite”, a declarat Slotkin, potrivit unui comunicat de presă al Departamentului de Securitate al Statelor Unite.

Strategia americană de contracarare a Rusiei nu este „un autocolant”, ci este puternică şi echilibrată, a mai precizat la Forumul de Securitate oficialul american.

„Puternic înseamnă că SUA şi NATO trebuie să deţină capacităţile de care au nevoie în locurile potrivite pentru a descuraja Rusia. Şi trebuie să sprijinim partenerii în construirea capacităţilor de rezistenţă a acestora – Ucraina, Moldova, Georgia”, a subliniat Elissa Slotkin. 

infoprut.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *