Ultima oră

Simona Halep – Samantha Stosur LIVE, de la ora 21:00. Românca poate ajunge din nou în finală la Madrid, a doua oară în ultimii trei ani

Bilanţul întâlnirilor directe este 3-3, dar Simona a câştigat ultimele trei partide, toate disputate în 2013 (deşi două s-au decis în trei seturi, la Cincinnati şi la Turneul Campioanelor de la Sofia).

Stosur a fost semifinalistă în 2009 la French Open şi finalistă un an mai târziu în cadrul turneului de Mare Şlem de la Paris. În drumul spre ultimul act, Samantha a trecut de Justine Henin, Serena Williams şi Jelena Jankovic. Francesca Schiavone a câştigat turneul în 2010.

Halep a făcut finala la Madrid în 2014, iar în ceilalţi ani a pierdut în primul tur al competiţiei patronate de către Ion Ţiriac. Simona nu a disputat nicio finală în 2016 şi a căzut de pe locul 2 pe poziţia a 7-a în clasamentul mondial WTA. Dacă va câştiga turneul din Spania, Halep va urca pe locul 5, peste Petra Kvitova (Cehia) şi Victoria Azarenka (Belarus).

Samantha Stosur (32 de ani) a câştigat, joi, meciul cu Patricia Ţig (locul 134 în clasamentul mondial) în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Madrid. Meciul a durat o oră şi 16 minute. Patricia a jucat foarte bine, mai ales cu forehand-ul, iar serviciul a fost la cote înalte. Sportiva din Australia a avut o armă eficientă în slice-urile de rever, pe care le-a folosit pentru a rupe ritmul impus de către Ţig. Diferenţa s-a făcut în momentele importante, iar experienţa lui Stosur a prevalat.

După meciul cu Ţig, Stosur a declarat pentru site-ul oficial al WTA: "Nu am jucat cu Halep de foarte mult timp, dar când am întâlnit-o am avut nişte partide foarte echilibrate, de trei seturi. Mă aştept la un meci greu, mă va pune serios la treabă. Nu cred că vor fi multe puncte uşoare, aşa că va trebui să caut orice oportunitate de a închide rapid. Abordarea mea va trebui să fie un echilibru între agresivitate şi răbdare. Am nevoie de mingi câştigătoare, dar nu vreau să pierd pe mâna mea. Dacă voi juca cel mai bun tenis al meu, simt că am o şansă cu oricine, am demonstrat asta în decursul carierei. Primele două săptămâni pe zgură au fost foarte bune şi sunt mulţumită de evoluţie, dar mai există loc de îmbunătăţiri".

Simona Halep (24 de ani) a învins-o, joi, scor 6-3, 0-6, 6-1, pe compatrioata Irina Begu (34 WTA) în sferturile turneului de categorie Premier Mandatory din Spania. Meciul a durat o oră şi 38 de minute.

Halep a rămas cea mai bine clasată tenismenă pe tabloul principal. Favorita 1, poloneza Agnieszka Radwanska (locul 2 WTA), a fost eliminată în primul tur. Germanca Angelique Kerber, cap de serie numărul 2, a pierdut tot în primul tur. Au mai părăsit întrecerea Garbine Muguruza (4 WTA), Viktoria Azarenka (5 WTA) şi Petra Kvitova (6 WTA).

Sursa: mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *