Internațional

Vreme extremă în Europa. În Germania a fost declarat cod violet de inundaţii

Meteorologii germani au emis chiar cod violet, mai sever decât cel roşu, pentru câteva districte de la poalele munţilor Harz. În zona munţilor Harz, din centrul Germaniei, ploile au transformat mici pârâuri în torente învolburate, străzile au fost acoperite de ape, zeci de beciuri au fost inundate. În 24 de ore, au căzut chiar şi 115 litri de precipitaţii pe metrul pătrat. Viiturile au adus cu ele gunoaie, resturi, crengi şi alte obiecte de pe versanţi, care au rămas blocate în diguri, sub poduri şi în canalele de scurgere. De cele mai multe ori, oamenii s-au dovedit neputicioşi, mai ales că nici nu au apucat să repare stricăciunile provocate de ploile de săptămânile trecute.

Pompierii s-au declarat neputincioşi: „Nu putem face nimic. Apa vine mai repede decât putem pompa noi afară”.

În schimb, în sudul Europei, incendiile fac probleme.

De mai bine de trei zile incendiile nu le dau pace locuitorilor din vestul Portugaliei. Zeci de hectare de vegetaţie s-au făcut scrum. În lupta cu flăcările au fost trimişi 5.000 de pompieri, o mie de autospeciale şi peste 20 de avioane. 12 localităţi sunt acum în calea focului şi au fost evacuate. În ciuda pericolului, oamenii sunt convinşi cu greu să lase totul în urmă şi să plece.

Incendiile fac prăpăd şi în Franţa. 4.000 de hectare de vegetaţie au fost mistuite de foc în Corsica și în sud-est. 2.000 de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta cu focul care înaintează rapid spre zonele locuite. Situaţi rămâne alarmantă mai ales pe Coasta de Azur unde zeci de proprietăţi sunt ameninţate de flăcări. Altele au fost deja evacuate.

Sursa: digi24.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *