Pentru cine lucrezi, maestre Cristoiu?
Constantin Tănase
(O întrebare pentru ziaristul bucureştean Ion Cristoiu care pretinde că, fiind român, nu e şi idiot)
Două publicaţii de la Chişinău, dirijate din acelaşi centru şi slugi la acelaşi stăpân - „Flux” şi „Moldova Suverană”-, au retipărit ieri, ca la comandă, articolul ziaristului bucureştean Ion Cristoiu „Revoluţia” de la Chişinău”, apărut vineri în „Jurnalul Naţional” de la Bucureşti. De ce, brusc, acest articol le-a căzut tronc la inimă acestor două publicaţii aflate în solda regimului comunist de la Chişinău?
Nu am timp şi spaţiu pentru a le explica, celor care nu ştiu, cine e Ion Cristoiu şi ce fel de jurnalism practică. A fost un timp când şi eu l-am citit şi l-am admirat, dar când am descoperit cât de tendenţios, subiectiv şi partizan poate fi în unele luări de atitudine, „m-am lepădat” de el. Chiar fiind un ziarist provincial de la Chişinău, cred că nimeni nu are dreptul să mă oblige să-l admir şi să-l consider „cel mai mare ziarist român în viaţă”. Cristoiu este aşa cum este: pe cât de mare când e nepărtinitor şi obiectiv, pe atât de mic când e tendenţios, subiectiv şi partizan.
Ion Cristoiu este unul dintre puţinii jurnalişti români care, plictisit de propria genialitate, crede că are dreptul să vorbească despre orişice în lumea aceasta şi să acuze pe oricine de orice, fără să se documenteze ori să-şi raporteze verdictele la realităţi. În articolul vizat, Cristoiu pune alături, cu o remarcabilă uşurinţă, două evenimente de greutate absolut diferită - băgarea la zdup a lui Gigi Becali şi „noua isterie”, „cea poreclită pompos Revoluţia de la Chişinău”. Ca cineva să nu-i impute această alăturare, Cristoiu încearcă s-o pună sub semnul divinităţii: „Pare că Dumnezeu a aranjat în aşa fel încât isteriei mediatice provocate de arestarea lui Becali să-i succeadă isteria stârnită de evenimentele violente de la Chişinău”. Astfel, în imaginaţia „marelui Cristoiu”, reacţia presei din România care a încercat să reflecte obiectiv evenimentele de la Chişinău apare drept o… „isterie”. Ce l-o fi enervat atât de mult pe Cristoiu în reacţiile presei de la Bucureşti la „noua isterie de la Chişinău”, „poreclită pompos Revoluţie”? Ne răspunde chiar el: două lucruri („două slăbiciuni majore”) „1) Prioritatea absolută acordată emoţiei împinse până la isterie; 2) Tendenţiozitatea făţişă în prezentarea evenimentului”.
Să le luăm pe rând. „Ca simplu cetăţean, zis şi al UE, - cochetează Cristoiu - n-am reuşit să aflu din transmisiile posturilor de ştiri, din jurnalele televiziunilor generaliste, din reportajele tipărite în presă, altceva decât faptul că jurnaliştii de la faţa locului, moderatorii şi invitaţii din studio stau prost cu nervii”. Prin aceasta, „simplul cetăţean, zis al UE” ne sugerează că el ar sta bine cu nervii. Îl cred - stând la Bucureşti şi privind la televizor ceea ce se întâmplă peste Prut, n-ai cum să stai prost cu nervii. Ar fi putut să-i apară o mică problemă cu nervii, dacă s-ar fi aflat la Chişinău, ca acei jurnalişti români care au fost martori la eveniment pe care el îi acuză de „emoţii împinse până la isterie” şi „tendenţiozitate făţişă în prezentarea faptelor”… Ca să fie mai convingător, Cristoiu declară că „sunt român, dar asta nu înseamnă că sunt şi idiot”, sugerând că idioţi sunt toţi jurnaliştii… cuprinşi de emoţii. Rămâne de văzut ce fel de român e Cristoiu şi ce fel de idiot nu este, nouă însă ni se pare că unele afirmaţii, ca cele de mai jos, ne dau dreptul să-l bănuim ori de partizanat politic şi rea-voinţă, ori că e un fel de „idiot util”, vorba lui Lenin, adică o victimă a acţiunilor de manipulare a presei comuniste de la Chişinău.
Cristoiu dezinformează cititorul român când afirmă că „partidele din opoziţie au scos în stradă simpatizanţii”; e o acuzaţie luată direct din arsenalul propagandistic al comuniştilor, pentru că e ştiut că nu partidele de opoziţie au scos tinerii în stradă. Explozia a fost spontană, fiind preluată apoi şi „gestionată” de poliţie şi securitate pentru a o compromite. La fel de nejustă e şi afirmaţia lui Cristoiu că „ţinerea RM departe de UE” este… „opera în primul rând a Occidentului, interesat să nu deranjeze Rusia”. Nu, domnule Cristoiu, „ţinerea RM departe de UE” este în primul rând opera Rusiei, operă realizată prin comuniştii de la Chişinău, coloana a cincea a Moscovei! Este pur şi simplu scandaloasă şi o altă afirmaţie a lui Cristoiu, precum că „Partidul Comuniştilor din RM n-are nicio legătură cu Partidul Comunist”. Chiar niciuna, maestre Cristoiu?! Trebuie să ai nervi tari, adică să fii foarte tare de cap, ca să afirmi aşa ceva! Cristoiu nu pur şi simplu bate câmpii, ci dezinformează şi manipulează opinia publică din România. Dacă ar şti ce se întâmplă în RM, dacă ar fi binevoit să se documenteze pe teren şi să petreacă la Chişinău măcar vreo două săptămâni, s-ar fi convins ce legătură strânsă există între aceste „două” partide care, de fapt, sunt unul singur, unul şi acelaşi!
La fel de gravă e şi o altă rătăcire a lui Cristoiu, care e convins că la Chişinău tonul îl dă presa… Puterii. Citez: „În calitate de cetăţean al Lumii Libere care vreau să judec cu mintea, şi nu cu ovarele, aş fi vrut să aflu şi eu ce spun cei care au votat cu Partidul Comuniştilor. Mai mult, aş fi vrut să ştiu şi ce spun despre alegeri, despre evenimentele violente şi jurnaliştii care sunt de partea Puterii. Credeţi că am putut afla? - îşi frânge mânuţele Cristoiu - toate ziarele şi televiziunile au difuzat în neştire doar punctul de vedere al demonstranţilor şi mai ales al politicienilor din opoziţie”. Deşi Cristoiu pretinde că judecă cu mintea, se pare că judecă, totuşi, cu ovarele, ori cu secera şi ciocanul. Cine-l împiedică să se informeze despre ce cred „şi jurnaliştii care sunt de partea Puterii”? De ce crede el că opinia publică din România nu este informată despre ceea ce crede Puterea?
Se pare că Ion Cristoiu nu-l înghite pe preşedintele Băsescu. E dreptul lui, dar de ce, pentru a-l înţepa pe acesta, se plasează pe poziţiile Rusiei şi ale lui Voronin - duşmanii declaraţi ai Basarabiei româneşti şi ai aspiraţiilor româneşti şi europene ale moldovenilor? Chiar să nu ştie Cristoiu dacă „a fost sau nu implicat ambasadorul României în evenimentele de la Chişinău”? Ştie, cu siguranţă ştie că nu a fost implicat! Ştie şi de ce „n-a scos un cuvânt preşedintele României la atacurile lansate de omologul său moldovean”. Ştie, dar o face pe niznaiul, dintr-un interes anume. Bănuiesc şi care ar fi acest interes… Cu certitudine nu e unul românesc. Că lucrurile stau anume astfel ne-o confirmă şi faptul că la Chişinău articolul lui a fost republicat de cele două ziare aflate în serviciul lui Voronin şi, implicit, al ruşilor. De aia, mi se pare firesc să închei cu întrebarea: „Pentru cine lucrezi, maestre Cristoiu”?
P.S. Deranjat de „isteria” ziariştilor români vizavi de evenimentele de la Chişinău, Ion Cristoiu nu este deloc deranjat de isteria antiromânească a regimului de la Chişinău, de ţipetele sutelor de copii torturaţi în beciurile poliţiei, de închiderea frontierei pe Prut, de sistarea canalelor TV româneşti, de abuzurile împotriva ziariştilor şi blocarea site-urilor „antistatale” ş.a.m.d. De ce Cristoiu nu e deranjat şi de aceste lucruri, dacă pretinde că e român, dar nu idiot?
Citiţi mai jos textul lui Ion Cristoiu
O nouă isterie mediatică: „Revoluţia” de la Chişinău
Nici n-au apucat bine fătucile şi guguştiucii să-şi şteargă lacrimile iscate de vârârea la zdup a idolului lor, Gigi Becali, că televiziunile şi ziarele au şi fost lovite de o nouă isterie: cea poreclită pompos Revoluţia de la Chişinău. Pare că Dumnezeu a aranjat în aşa fel încât isteriei mediatice provocate de arestarea lui Gigi Becali să-i succeadă isteria stârnită de evenimentele violente de la Chişinău.
Pentru că felul de abordare de media a celor două momente e aproape identic în cele două slăbiciuni majore: 1) Prioritatea absolută acordată emoţiei împinse până la isterie; 2) Tendenţiozitatea făţişă în prezentarea evenimentului. Ca simplu cetăţean, zis şi al UE, n-am reuşit să aflu, din transmisiile posturilor de ştiri, din jurnalele televiziunilor generaliste, din reportajele tipărite în presă, altceva decât faptul că jurnaliştii de la faţa locului, moderatorii şi invitaţii din studio stau prost cu nervii. Cealaltă notă - tendenţiozitatea - şi-a spus şi ea din plin cuvântul. De la titlul absurd Revoluţie la Chişinău până la informaţiile de la faţa locului. Sunt român, dar asta nu înseamnă că sunt şi idiot.
La Chişinău, nemulţumite de rezultatul alegerilor, partidele din opoziţie au scos în stradă simpatizanţii, cărora li s-au adăugat, desigur, şi tineri disperaţi de ţinerea Republicii departe de UE, fără să realizeze că aceasta e opera în primul rând a Occidentului, interesat să nu deranjeze Rusia. Scenariul a fost asemănător celui pe care-l pregătea Traian Băsescu în 2004, dacă Adrian Năstase nu era convins de trădătorii din PSD să renunţe la bătălie. Partidul Comuniştilor din RM n-are nicio legătură cu Partidul Comunist. Prin confiscarea postului public de televiziune, prin amestecul administraţiei în campanie şi în alegeri, îl putem situa undeva între un partid de guvernământ din fostele republici sovietice şi FSN-ul lui Ion Iliescu din 1990-1996. Ca şi în alte republici sovietice, dar ca şi în România lui 1990-1996, una dintre cauzele abuzurilor făcute de partidul de guvernământ constă în slaba dezvoltare a instituţiilor statului de drept, inclusiv a opoziţiei politice.
Evident, pe acest fond, Partidul Comuniştilor din RM a comis nereguli grave din punctul de vedere al standardelor democraţiei occidentale. Din punctul de vedere al standardelor din alte foste republici sovietice, unde opoziţia nici n-a intrat în parlament, a fost mai de treabă. Să nu uităm că totuşi liderul unuia din partidele de opoziţie, Dorin Chirtoacă, a câştigat localele pe Chişinău. Capitala RM numără 700.000 de locuitori. Întreaga ţară are 3,5 milioane de locuitori. Dorin Chirtoacă e primar peste aproape o cincime din populaţia ţării. Putem vorbi în aceste condiţii despre o dictatură comunistă? Să admitem că partidul de guvernământ a fraudat alegerile. Presupunem totuşi că un procentaj acolo a obţinut acest partid în alegeri.
Şi l-a obţinut în urma votului dat nu numai de ruşi, dar şi de români, oricum, de cetăţeni ai RM. Cei care au luat cu asalt Preşedinţia şi Parlamentul au protestat faţă de fraudarea alegerilor. În calitate de cetăţean al Lumii Libere care vreau să judec cu mintea, şi nu cu ovarele, aş fi vrut să aflu şi eu ce spun cei care au votat cu Partidul Comuniştilor. Mai mult, aş fi vrut să ştiu şi ce spun despre alegeri, despre evenimentele violente şi jurnaliştii care sunt de partea Puterii. Credeţi că am putut afla? Toate ziarele şi televiziunile au difuzat în neştire doar punctul de vedere al demonstranţilor şi mai ales al politicienilor din opoziţie. N-am făcut aceste observaţii din nevoia de a da lecţii celor de la ziare şi televiziuni. Am făcut-o, deoarece tratarea isterică a evenimentelor de la Chişinău a făcut ca unele întrebări să nu fie puse în România, deşi ele erau absolut necesare într-un stat de drept întemeiat pe principiul transparenţei. Ca, de exemplu: A fost sau nu implicat ambasadorul nostru în evenimentele de la Chişinău? Dacă nu, atunci de ce s-a grăbit România să numească un alt ambasador, lăsând impresia Ciocului Mic? Dacă da, cine l-a autorizat? Preşedintele Traian Băsescu, Ministerul nostru de Externe? Cum şi unde ajung banii daţi de noi din impozite pentru sprijinirea celor de dincolo de Prut? Nu cumva o parte din ei ajung în buzunarele unor oameni de afaceri din România şi din RM sau în cele ale unor generali corupţi din serviciile noastre secrete? De ce n-a scos un cuvânt preşedintele României la atacurile lansate de omologul său moldovean? Nu era oare necesar să ştim şi punctul de vedere al şefului statului, cel care şi-a asumat cu de la sine putere conducerea politicii externe a României?
Erau întrebări pe care presa noastră, care se pretinde a întruchipa opinia publică, trebuia să le pună. N-a făcut-o! Nici n-avea cum. Istericii zbiară, nu întreabă.
Ion Cristoiu
(„Jurnalul Naţional”, 10 aprilie)
