Adresarea politicoasă

Cea mai simplă formă de adresare, acceptată şi folosită de toţi este domnule şi doamnă/domnişoară, folosită mai ales în cazul când vorbim cu persoane necunoscute, al căror nume nu-l ştim. Însă în comunicarea la serviciu, la şcoală sau la facultate, între colegi sau între şefi şi subalterni ş.a.m.d. trebuie folosit şi numele. În asemenea cazuri forma corectă de adresare este cea cu numele de familie – domnule Moraru, doamnă Popescu sau cu denumirea funcţiei deţinute de persoana respectivă – domnule profesor, doamnă decan, domnule doctor, domnule preşedinte.

Această regulă se încalcă însă foarte des în comunicarea oficială de la noi, căci mulţi se adresează într-o manieră familiară, cu numele mic – „domnule Vasile”, „doamnă Elena”, „domnişoară Angela”, atunci când vorbesc chiar şi cu superiorii. Studenţii, mai ales cei din primul an de facultate, se adresează şi decanului, şi profesorilor cu numele mic – „doamnă Eugenia”, „doamnă Maria”, „domnule Anatol”, de parcă ar vorbi cu vecinii de la bloc. În asemenea situaţii este permisă doar adresarea domnule profesor, doamnă decan sau cea cu numele de familie – domnule Moraru, doamnă Popescu, pentru că acestea reflectă ierarhia relaţiilor şi rolul fiecăruia dintre participanţii la comunicare.

În relaţiile mai puţin oficiale – între colegii de serviciu, în comunicarea cu vecinii, în conversaţiile cu persoane cunoscute este binevenită adresarea cu numele mic – doamnă Ana, domnule Adrian, iar faţă de colegii mai tineri se utilizează şi formele simple de adresare, doar cu numele mic – Diana, Marcela, Emil.

Or, foarte mulţi dintre vorbitorii noştri manifestă o mare sfială când este vorba să-i spună cuiva domnule sau doamnă, în special la sate, unde lumea se cunoaşte bine şi moda de a-i „domni” pe toţi nu prinde cu una cu două, nici chiar printre profesori. Aşa că, din păcate, alternativa pentru adresarea politicoasă sunt formele ruseşti – Andrei Sergheevici, Valentina Vasilevna, Pavel Petrovici, chiar dacă unele dintre acestea ar putea să nu sune deloc ruseşte, de pildă Rodica Viorelovna sau Răzvan Lilianovici. Ba mai mult chiar, se aud şi nişte forme „neaoşe” de tipul Larisa Nicolae sau Petru Vasile, care nu sunt nici ruseşti, nici româneşti, ci doar nişte încercări nereuşite de a evita utilizarea formelor fireşti pentru limba română – domnul, doamna, domnişoara.