Internațional
Putin întreţine suspansul asupra 2012

În timp ce cresc speculaţiile asupra planurilor preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi ale puternicului său prim-ministru, Vladimir Putin a subliniat că niciunul dintre ei nu ar viola Constituţia, menţionează Agerpres.
"A existat un preşedinte american – Roosevelt – care a fost ales pentru patru mandate consecutive întrucât acest lucru nu era contrar Constituţiei" Statelor Unite, a declarat el în faţa experţilor internaţionali ai Clubului de la Valdai.
Franklin D. Roosevelt a fost singurul preşedinte american reales pentru patru mandate din 1933 până în 1945, de la Marea Depresiune la cel de-Al Doilea Război Mondial. "Nici eu şi nici preşedintele Medvedev nu vom face nimic contra Legii fundamentale", a adăugat el.
Sursa: Adevarul.ro