Cultură

Expoziţia internaţională fotografică a monumentelor 2010, ediţia a XV-a

Evenimentul a fost organizat de Agenţia de inspectare şi restaurare a monumentelor, în colaborare cu Ministerul Culturii, Uniunea Artiştilor Plastici, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, publicul larg având posibilitatea să ia cunoştinţă de operele fotografice ale învingătorilor concursului anunţat anterior de Consiliul Europei. Sala de expoziţii de la Chişinău a găzduit 190 de fotografii ce reflectă patrimoniul cultural istoric şi natural.

Solicitat de TIMPUL, Ion Ştefăniţă, directorul general al Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, a menţionat că cele mai reuşite imagini fotografice, realizate de tineri din 59 de state, au fost vernisate iniţial în cadrul expoziţiilor care au loc cu acest prilej în toate ţările participante. În concursul anunţat de Consiliul Europei s-au încadrat 19.240 de tineri, autorii a 112.304 imagini foto, dintre care au fost selectate cele 190 de lucrări ale învingătorilor. Acestea vor fi prezentate şi în cadrul expoziţiei comune, ce va fi vernisată în Palatul Europei de la Strasbourg pe data de 6 decembrie 2010.

„Republica Moldova participă deja al patrulea an la acest proiect internaţional”, ne-a declarat Ion Ştefăniţă. „La etapa naţională au concurat şase autori, de la diverse instituţii de învăţământ, cu 150 de imagini foto. Dintre acestea, juriul a selectat două, care vor participa la expoziţia internaţională de la Strasbourg. Laureate ale concursului sunt Sorinela Reniţă şi Eugenia Bârcă. Sperăm ca pe viitor, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, acest mesaj adresat tinerilor – de a-i îndemna să ocrotim patrimoniul cultural – să ajungă în toate instituţiile preuniversitare de învăţământ din republică”, ne-a mai spus Ion Ştefăniţă.

Cele mai multe fotografii pezentate la concurs reproduc imagini bine cunoscute din cadrul Complexului cultural-istoric Orheiul Vechi, care a constituit unul dintre principalele centre medievale de comreţ, cu încăperi luxoase şi băi publice, ceea ce era o noutate pentru Europa secolului al XIII-lea. În timpul domniei lui Ştefan cel Mare, Cetatea Orhei era una dintre cele mai puternice şi bogate fortificaţii. Temelia de piatră a cetăţii a ajuns până în zilele noastre.

În cadrul concursului european de fotografii, juriul a selectat lucrarea Sorinelei Reniţă care reprezintă „Clopotniţa” de la Orheiul Vechi şi lucrarea Eugeniei Bârcă – „Baia tătărască de la Trebujeni”.

Prezent la eveniment, ziaristul Alecu Reniţă, preşedintele Mişcării Ecologiste din RM, ne-a spus că fiica sa, Sorinela, a îndrăgit arta fotografică din copilărie, însoţindu-şi tatăl în dversele expediţii ecologice. Ea este elevă la Liceul „Mircea Eliadle”. A obţinut o bursă de studii pentru un an şi în prezent se află în Marea Britanie.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *