Ultima oră

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii bugetului de stat

Ministrul Finantelor Veaceslav Negruta, care a prezentat proiectul, a declarat pentru presa ca rectificarea bugetului de stat pe anul curent vizeaza redistribuirea la capitolul cheltuieli a peste 103 milioane de lei obtinute din economiile pe interior pe parcursul a 8 luni ale anului 2010.

Aceasta suma include peste 89 milioane lei de la deservirea datoriei de stat interne, aproximativ 10 milioane de la deservirea datoriei externe si peste 4 milioane lei neutilizati la implementarea Strategiei nationale de edificare a societatii informationale "Moldova Electronica".

Potrivit ministrului Finantelor, din cele 103 milioane lei, 35 de milioane vor fi utilizate pentru desfasurarea in luna noiembrie a alegerilor parlamentare anticipate, pentru care actualmente in bugetul de stat nu sint prevazute cheltuieli. Alte 36,5 milioane lei urmeaza a fi repartizate la constructia caselor de locuit pentru familiile sinistrate din satele Cotul Morii, Nemteni, Obileni si Sarateni din raionul Hincesti, care vor fi achitate antreprenorilor in forma de avans.

De asemenea, 28 milioane lei vor fi orientati spre majorarea volumului Fondului national pentru dezvoltare regionala, iar 4 milioane – pentru realizarea Proiectului "Constructia locuintelor sociale".

Veaceslav Negruta a precizat ca actuala modificare a bugetului de stat nu va afecta deficitul bugetar aprobat in suma de 3,4 miliarde de lei.

Ministrul Finantelor a mai spus ca economiile la serviciul datoriei de stat interne se explica prin faptul ca rata medie ponderata a dobinzii la valorile mobiliare de stat comercializate prin licitatie, in lunile ianuarie – august, a constituit 6,9 procente cu o diminuare de 2,8 p.p. fata de rata dobinzii prevazuta initial. Diminuarea cheltuielilor pentru serviciul datoriei de stat externe se explica prin aprecierea monedei nationale in raport cu valutele straine.

Veaceslav Negruta si-a exprimat convingerea ca modificarile la Legea bugetului de stat pentru anul 2010, operate astazi de Guvern, vor fi examinate de actualul Parlament pina la dizolvare.

In alt context, raspunzind la intrebarile jurnalistilor, Veaceslav Negruta a precizat ca Ministerul Finantelor a prezentat deja Guvernului proiectul Legii bugetului de stat pe anul viitor si ca acest document, in modul stabilit de lege, urmeaza a fi prezentat Parlamentului pina la 1 octombrie.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *