Carte

Publicistul Vasile Şoimaru a lansat o carte despre Ansamblul folcloric „Hora”

Albumul fotografic cuprinde peste 300 de imagini din arhiva personală a autorului, precum şi din cele ale familiilor: Ion Bazatin, Ion Stratulat, Constantin Rusnac, Ludmila Troşina, Mihai Grigoriev, Alexandru Pihuţ ş.a.

Vasile Şoimaru a menţionat că ideea de a edita această carte îi aparţine, deoarece a fost şi el dansator în Ansamblul folcloric „Hora” în anii 1969-1969. „Ansamblul a fost o şcoală de dans popular autentic şi a promovat folclorul muzical”, a precizat Vasile Şoimaru.

Un alt membru al formaţiei, Ion Stratulat a afirmat, la rîndul său, că a fost printre primii dansatori ai formaţiei. „La început eram patru perechi: Gheorghe Ghimpu (viitorul politician), Victor Grama, Dorel Ţărnă şi subsemnatul, împreună cu partenerele noastre de scenă. Ansamblul purta denumirea „Alunelul”, însă în 1969, înainte de turneul din Italia, la solicitarea autorităţilor, a fost redenumit „Hora”.

În cadrul manifestării, secretarul general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO a Republicii Moldova, Constantin Rusnac, a afirmat că a fost contrabasist în orchestra formaţiei timp de cîţiva ani. ”Ansamblul „Hora” este o adevărată comoară a neamului nostru”, a subliniat Constantin Rusnac.

Ansamblul folcloric „Hora” a fost fondat în 1965 de către maestrul de balet Ion Bazatin. Formaţia a efectuat turnee în mai multe țări, inclusiv în Italia, Canada, SUA, Franţa, Bulgaria, România, Japonia, India, Portugalia. În afară de Ion Bazatin, maeştri de balet ai ansamblului au fost: Zinovie Zaplitnîi, Antonina Galustean, Roman Rohman, Vasile Furnică, Vladimir Curbet, Constantin Şchiopu, Ştefan Onofrei ş.a. În fruntea orchestrei s-au aflat: Alexandru Pihut, Isidor Burdin, Petre Neamţu, Timofei Tregubenco, Petru Stoianov, Vasile Eşanu, Vasile Bejenaru, Vasile şi Petru Rotaru.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *