Ultima oră

10 ani închisoare pentru afaceri cu credite, acte false şi escrocherii

Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în perioada anilor 2007-2009, femeia a convins aproximativ 30 persoane să obţină ilegal credite bancare în baza actelor false întocmite tot de ea. Astfel, inculpata a prejudiciat nouă bănci din localitate cu aproape 2 milioane lei. În perioada anilor 2008-2009, condamnata a luat cu împrumut sub diferite motive de la 16 persoane bani în sumă de peste 670 mii lei, pe care nu i-a mai restituit.

Femeia, care activa în calitate de intendent la un cămin al Universităţii de Stat din municipiul Bălţi, a mai întocmit şi o diplomă de studii superioare falsă a acestei instituţii, pe care ulterior a vândut-o. Aceasta a falsificat şi o procură prin care se împuternicea să vândă apartamentul unui cuplu din municipiul Bălţi, cauzând familiei un prejudiciu în sumă de peste 230 mii lei.

Inculpata a fost anterior condamnată pentru trafic de influenţă şi falsificarea actelor.

Astfel, femeia, prin sentinţa pronunţată, a fost condamnată la 10 ani închisoare şi privată şi de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de 3 ani, iar la moment îşi ispăşeşte pedeapsa în penitenciar de tip închis pentru femei.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale. 

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *