Actualitate
19 ani de închisoare pentru Ilan Șor

Mâine, 21 iunie, va avea loc o nouă ședință de judecată. Ilan Șor este învinuit că, în 2014, ar fi obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii, pe care i-a spălat prin intermediul a zeci de companii off-shore, sumă confirmată şi de memorandumul Kroll, trasmite Realitatea.md
Acesta a fost reținut la 22 iunie 2016, iar joi, se împlinește un an de când se află în arest la domiciliu. Potrivit legii, termenul judecării cauzei cu menţinerea inculpatului în stare de arest, din ziua primirii cauzei în instanţa de judecată şi până la pronunţarea sentinţei, nu poate depăşi 12 luni. Astfel, în cazul în care nu va fi pronunțată o sentință până pe aceasta dată, Ilan Șor urmează să fie eliberat.