Actualitate

A mărturisit 30 de crime, dar n-a comis niciuna. Povestea lui Hannibal Lecter al Suediei, “canibalul” fără victime

A fost condamnat pentru 8 dintre faptele mărturisite, fără martori, fără probe ADN, de fapt fără nici un fel de probe, doar pe baza mărturisirilor sale. După 20 de ani de la încarcerarea sa, bărbatul s-a răzgândit şi a anunţat că în realitate nu a comis nici măcar una dintre faptele mărturisite. Cu ajutorul noilor avocaţi, Quick a redeschis cele 8 dosare în care fusese condamnat şi a obţinut achitarea în toate, ultima sentinţă fiind pronunţată de o instanţă suedeză la finalul lunii trecute.

Scandal în Suedia

Presa suedeză prezintă cazul drept cel mai mare scandal din istoria judiciară a Suediei. Un bărbat, născut în 1950 în localitatea Falun, a reuşit să păcălească autorităţile timp de 20 de ani, dovedind cât de vulnerabil este sistemul. “Da, se poate vorbi de un scandal judiciar, dacă luăm în considerare că un om condamnat pentru 8 crime este achitat după ce îşi retrage mărturisirea faptelor”, a anunţat procurorul general al Suediei, Anders Perklev.

Subiectul a făcut înconjurul planetei captând şi atenţia jurnaliştilor germani de la Die Welt şi a celor britanici de la The Guardian, cu titluri precum “Bărbatul care a vrut să fie criminal, dar n-a fost”, respectiv “Thomas Quick, falsul criminal în serie al Suediei”. Presa suedeză l-a numit “Canibalul, Hannibal Lecter al Suediei”.

Au testat medicamente pe el

Povestea lui Thomas Quick, un nume fictiv, care ulterior s-a dovedit a fi doar alterego-ul lui Sture Bergwall, a debutat la începutul anilor 90. Îmbrăcat într-un costum de Moş Crăciun, Bergwall a încercat să jefuiască o bancă din Suedia. A eşuat lamentabil fiind recunoscut de unul dintre angajaţi. Adus în faţa instanţei, i s-a imputat şi molestarea unor minori. Avocaţii săi au dovedit că suferă de tulburări psihice grave, iar judecătorii l-au trimis la clinica de psihiatrie din Sater, localitate aflată la 300 de km de Stockholm. O echipă de medici s-a ocupat de tratamentul său, testând o serie de medicamente noi, din ce în ce mai puternice. Citind zilnic ziarele, Bergwall a devenit tot mai interesat de cazurile de crime cu autor necunoscut. În 1992, el anunţa autorităţile că este ucigaşul lui Johan Asplund, un băieţel de 11 ani, dat dispărut de 12 ani. “L-am luat de la şcoală şi l-am băgat cu forţa în maşină. Apoi m-am panicat, l-am strangulat, l-am tranşat şi i-am mâncat unele părţi din corp”, a spus “ucigaşul” la proces. Cadavrul nu a fost găsit niciodată.

Justiţia, în off-side

În următorii trei ani au urmat alte confesiuni fără ca autorităţile să suspecteze ceva. Printre acestea s-a aflat şi cazul uciderii lui Therese Johannesen, o fetiţă de doar 9 ani din Norvegia. În 1994, el a fost condamnat la ani grei de detenţie pentru uciderea lui Charles Zelmanovits, un adolescent de 15 ani, tot din Norvegia, dispărut. Deşi cadavrul băiatului a fost găsit în 1993, autorităţile nu s-au obosit să îi determine cauza decesului, având în vedere că exista confesiunea lui Quick. În 1997, autorităţile norvegiene solicită prezenţa lui Quick la locul crimei pentru reconstituirea uciderii Theresei Johannesen. Quick indică că ar fi aruncat cadavrul într-un lac. Lacul este secat, se găsesc doar câteva presupuse oase, care ulterior s-au dovedit a fi bucăţi de lemn. În ciuda probelor neconcludente, în 1998, Quick este condamnat “fără nici un dubiu” şi pentru uciderea Theresei, deşi susţinuse de la început că fata era blondă şi locuia la ţară, iar în realitate ea era brunetă şi locuia într-un oraş.

Incredibil

În 1999, numărul crimelor mărturisite depăşea 25, iar condamnările ajunseseră la 5. În anul 2000, Quick este găsit vinovat pentru uciderea altor două femei. El a susţinut că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu una dintre ele, probele ADN au arătat că sperma nu era a lui. După 9 ani de aşteptare, Quick este condamnat şi în cazul primei confesiuni, cea legată de uciderea lui Johan Asplund. În luna noiembrie a anului 2001, medicii întrerup terapia lui Quick. Bărbatul refuză să mai coopereze cu poliţia, iar confesiunile se opresc. În cazul bărbatului isrealian Yenon Levi, Quick a indicat eronat patru arme diferite în timpul interviului, dar asta nu a contat pentru anchetatori. El a fost condamnat şi în acest caz, “fiindcă în mărturisirea sa erau elemente care ar fi putut fi ştiute doar de adevăratul criminal”. A fost condamnat şi pentru uciderea unui cuplu olandez în 1984, pe motiv că “ştia informaţii despre crimă care nu au fost făcute publice până atunci”. A mărturisit inclusiv o crimă care s-a petrecut în timpul încarcerării sale la Sater. A mărturisit că ar fi ucis doi tineri daţi dispăruţi, însă aceştia au reapărut în viaţă după 6 luni. Aceste derapaje nu au trezit suspiciuni în rândul autorităţilor.

Numele real

În 2002, Quick a anunţat că numele său real este Sture Bergwall. În luna septembrie a anului 2008, cu lacrimi în ochi, Bergwall anunţa în timpul unui film documentar realizat de jurnalistul Hannes Rastam că toate confesiunile au fost minciuni cu scopul de a atrage atenţia personalului medical şi a opiniei publice. Rastam a prezentat în filmul său modul în care zile întregi Bergwall aduna date din presă despre fiecare crimă în parte, începând de la declaraţiile poliţiştilor, avocaţilor, până la cele ale membrilor familiei. Înainte să moară de cancer în ianuarie, Rastam a declarat: “partea cea mai proastă a lucrurilor este că din cauza unor oameni care nu şi-au făcut datoria cum trebuie, o serie de criminali sunt în libertate şi nu vor fi prinşi şi aduşi în faţa justiţiei niciodată”.

În următorii cinci ani, Bergwall şi-a mandatat avocaţii să redeschidă toate dosarele şi să îi recâştige libertatea. Nu a fost greu, spune avocatul său, fiindcă Sture avea alibiuri puternice că nu putea comite acele crime. Achitat şi în al optulea caz, Bergwall nu este încă un om liber. O instanţă din localitatea natală Falun trebuie să decidă dacă el reprezintă o ameninţare pentru comunitate. Instanţa se va pronunţa la sfârşitul lunii septembrie.”Mărturisirea crimelor a devenit precum un drog cu scopul de a atrage atenţia opiniei publice. Era precum apartenenţa la ceva. Eram o persoană foarte singură când a început totul. Eram într-un loc cu criminali periculoşi şi am observat că personalul medical acordă mai multă atenţie celor care comit crimele cele mai violente. Am vrut să aparţin şi eu grupului lor, să fiu o persoană interesantă aici”, a motivat Bergwall/Quick rolul confesiunile sale.

O copilărie dificilă

El a mărturisit jurnalistei Elizabeth Day, care l-a vizitat la Sater, că a avut o copilărie dificilă, care i-a marcat viaţa. “Am fost un copil creativ şi ambiţios, interesat de teatru, dar la 14 ani mi-am dat seama că sunt homosexual. Mi-a fost ruşine şi m-am ascuns de părinţii mei penticostali. Am devenit dependent de amfetamină. Mi-am dorit mereu să fiu luat în serios şi să fiu tratat precum o persoană inteligentă. Când i-am spus medicului că am ucis pe cineva, deja îi captasem atenţia. În timpul interogatoriilor eram mereu drogat cu 20mg de diazepam. Inventam la foc automat. Dacă m-am gândit la efectul minciunilor mele asupra familiilor victimelor? Aş spune că da, dar răspunsul parcă e nu. Eram permanent drogat. Ignoram orice fel de sentiment. Eram Thomas Quick şi de multe ori am încercat să mă spânzur”, s-a confesat Bergwall. “Pentru mine începe o nouă eră. Este o zi a marilor bucurii şi chibzuinţe”, nota bărbatul de 63 de ani pe blogul său în data de 31 iulie, ziua în care a fost achitat şi în ultimul dosar.

Anchetă în sistemul judiciar

Ministrul de Justiţie al Suediei a anunţat demararea unei anchete judiciare. “Care au fost structurile sistemului judiciar care au permis ca astfel de lucruri să se întâmple”, a anunţat Beatrice Ask misiunea echipei care va investiga cazul Quick/Bergwall. Avocatul suedez Bjorn Ericsson susţine că greşeala în acest caz aparţine procurorului care a instrumentat toate cele opt dosare în care a fost condamnat Bergwall.

Cât despre ce va face în momentul în care va părăsi psihiatria din Sater, Bergwoll este sigur: ”Voi savura libertatea. Voi merge drept înainte şi voi continua să merg”. Pentru acest lucru, el şi-a mandatat avocatul să înfiinţeze o firmă care să deţină toate drepturile de autor asupra filmelor şi cărţilor care vor apărea despre viaţa sa. Firma înfiinţată în luna martie a acestui an poartă denumirea “Societatea pe acţiuni Bani rapizi”. 

Sursa: jurnalul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *