Timpul Liber

Ambasada Germaniei invită la concert: „Prin muzică în Europa”

„A devenit o tradiţie ca, de zece ani încoace – adică, jumătate din perioada de independenţă a RM -, să încheiem sezonul concertistic prin acest eveniment. Este, poate, unul dintre cele mai mari concerte”, a spus ieri într-o conferinţă de presă ambasadorul Germaniei la Chişinău, Berthold Johannes. Potrivit diplomatului, datorită colaborării fructuoase cu partenerii concertului, Ambasada Germaniei a reuşit să-şi facă un nume în domeniul proiectelor muzicale. „Anul acesta venim cu un buchet muzical de opere europene. Vor fi prezente creaţiile lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Frederic Chopin – nume mari ale muzicii europene”, a mai spus Berthold Johannes.

Concertul – în cadrul căruia vor evolua artişti moldoveni cu renume, precum Ştefan Negură, Ionel Manciu, Liliana Marin şi renumitul Cor de Cameră, condus de Ilona Stepan – va avea loc pe 17 iulie, duminică, la ora 19.30, la Teatrul de Vară din Parcul „Valea Morilor” din capitală. Tradiţional, accesul va fi liber.

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *