Actualitate

Analiza privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a fost finalizată şi transmisă premierului Dăncilă

 Teodor Meleşcanu a precizat că Guvernul va transmite documentul către Administraţia prezidenţială.

”A fost transmisă la nivelul prim-ministrului şi urmează să fie distribuit de către Guvern la Preşedinţie şi la preşedinţii celor două Camere. Noi, ca minister, ne-am încheiat analiza”, a declarat ministrul de Externe.

Meleşcanu a adăugat că nu este un blocaj pe acestă temă, dar este „o problemă foarte complicată”. „Nu e un blocaj, e un proces în care trebuie să fie implicată toată lumea. Trebuie să recunoaşteţi că este şi o problemă foarte complicată. Noi am pus şi argumentele pro, şi argumentele contra, sunt relativ echilibrate, nu noi luăm decizia”, a mai declarat Teodor Meleşcanu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, în 19 aprilie, la Antena 3 că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a decis mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, iar acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, deoarece România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

Administraţia Prezidenţială a transmis, o zi mai târziu, că preşedintele Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim şi a subliniat că această decizie nu are la bază evaluări solide şi cuprinzătoare şi că "un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia".

News.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *