ANRE a amânat scumpirea energiei electrice

Decizia a fost luată în cadrul şedinţei de astăzi, unde au fost dezbătute cererile de majorare a tarifelor la energia electrică depuse de reţelele de distribuţie.
Directorul ANRE, Victor Parlicov, a susţinut că agenţia amână luarea unei decizii până când reţelele de distribuţie vor prezenta date suplimentare pentru a se putea adopta tarife diversificate, în funcţie de calitatea curentului.
La începutul săptămânii trecute, operatorii reţelelor de distribuţie RED "Union Fenosa", RED Nord şi RED Nord – Vest au cerut scumpirea energiei electrice începând cu 7 la sută până la 15 la sută pentru un kilowatt pe oră.
Astfel, „Union Fenosa” cere majorarea tarifului cu 9 la sută sau 12 bani, ceea ce înseamnă că energia electrică, livrată de această companie, urmează să se scumpească pentru consumatorii casnici, de la 1 leu şi 33 de bani la 1 leu şi 45 de bani pentru un kilowatt-oră.
Clienţii companiei RED Nord ar urma să plătească cu 10 bani mai mult pentru un kilowatt, faţă de tariful actual. Iar cea mai mare majorare, de 18 bani, a cerut-o RED Nord – Vest, până la 1 leu şi 60 de bani pentru un kilowatt-oră.
RED – urile îşi motivează solicitările prin creşterea preţului după scumpirea curentului cumpărat din Ucraina.
De la 1 aprilie, preţul de import al energiei electrice a crescut cu 11 la sută. Ultima scumpire a energiei electrice a avut loc în ianuarie 2010.
Timpul.md