Putrezit
Atitudini

Putrezit

Pigmenţi în continuă schimbare, înnegriţi de vreme şi umflaţi de umezeală.   
Sacoşa cu regrete
Femeia

Sacoşa cu regrete

Nu i-am crezut niciodată pe cei care mi-au jurat că nu vor înşela niciodată. Bărbaţi şi femei deopotrivă. Ispita nu…
Copacul sau femeia?
Comentariu

Copacul sau femeia?

Rareori am fost pus în situaţia în care să fiu nevoit să refuz o femeie în repetate rânduri, chiar dacă…
Somn şi apoi haos
Femeia

Somn şi apoi haos

Începusem să fiu fericit. Un cuvânt mare, pentru o vârstă la care înţelegi că este din ce în ce mai…
Demodat
Atitudini

Demodat

Mi-a spus cineva, cândva, că dragostea pasională, adevărată, aceea cu fluturi în stomac, nu există. 
Dansând singur pe fundul gropii
Femeia

Dansând singur pe fundul gropii

Întotdeauna, „Codul” după care m-am ghidat a avut ca primă regulă evitarea oricărei relaţii la distanţă.
Sunt un porc
Atitudini

Sunt un porc

Pot fi cea mai atentă persoană din lume, dar, în acelaşi timp, şi cel mai nesuferit om de pe planetă.
Prea bătrân
Femeia

Prea bătrân

În Bucureşti există un club foarte drăguţ şi cu tradiţie printre studenţi. 
Excepţiile
Femeia

Excepţiile

De obicei, am catalogat corect femeile, generalizând.
Oi fi blestemat
Atitudini

Oi fi blestemat

Nu credeam că voi spune asta vreodată, dar cred că sunt blestemat să fiu iubit de femei din alt oraş…