Băsescu îndeamnă liderii politici din Ucraina să manifeste calm, reținere, pragmatism și prudență

Încetarea violențelor, renunțarea la reprimarea în forță și excesivă a protestelor cetățenilor ucraineni sunt precondiții pentru revenirea la un climat de liniște, necesar lansării unui proces politic amplu de stabilizare internă a țării. Domnul președinte Traian Băsescu face apel la toți liderii politici din Ucraina să manifeste calm, reținere, pragmatism și prudență, disponibilitate maximă la dialog și flexibilitate pentru obținerea unui amplu consens absolut necesar pentru ieșirea țării din criză, stabilizarea climatului intern și redresarea economiei. Renunțarea la accente sau acțiuni extremiste sau naționaliste ar contribui, de asemenea, la obținerea consensului național”, informează Administrația Prezidențială într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.
În mesajul șefului statului privind situația din Ucraina se arată că România, ca stat vecin și membru al Uniunii Europene și al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), susține independența și integritatea teritorială a Ucrainei, care trebuie urmărite și garantate de către întreaga clasă politică ucraineană și de către comunitatea internațională.
”Luând în considerare informațiile existente în prezent, redresarea economiei Ucrainei prin asistența comunității internaționale este unul dintre principalele obiective pe termen scurt și mediu, alături de asigurarea stabilității politice și sociale. Respectarea deplină a drepturilor fundamentale și a valorilor democratice trebuie să guverneze deplin evoluțiile din Ucraina în perioada următoare”, precizează sursa citată.
AGERPRES