Bumacov: Porumbul, sfecla și culturile multianuale sunt în pericol

Datele au fost menționate în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale care a avut loc astăzi.
Astfel, potrivit șefului Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Mihai Harabagiu, de la începutul sezonului de recoltare au fost înregistrate două incendii de miriște. "În luna iunie, s-au înecat 66 de persoane, iar alte 245 au fost salvate. Cauza principală a înecului este consumul de alcool", a menționat Mihai Harabagiu. Potrivit lui, în perioada următoare vor fi deschise posturi noi de pompieri în câteva localități din țară, precum și puncte de reabilitare, cu apă potabilă, pentru care la moment sunt identificate surse externe de finanțare.
De asemenea, în incinta centrelor medicale din țară au fost deschise mai multe puncte de măsurare a tensiunii arteriale și acordare a primului ajutor medical. "În această perioadă, au fost înregistrate 28 de cazuri de insolații, iar în câteva localități din țară, au fost depistate produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat", a spus ministrul Sănătății Andrei Usatâi.
Ministrul Mediului Gheorghe Șalaru a menționat că mai mult de jumătate din populația RM nu are acces la apă potabilă, iar 90% din populația care locuiește în mediul rural nu are sisteme de canalizare.
Cea mai gravă situație, însă este înregistrată în domeniul agriculturii. Ministrul Vasile Bumacov a afirmat că situația dificilă a fost provocată și de faptul că în anul 2011, timp de trei luni – iulie-septembrie, nu au căzut precipitații. "Perioada campaniei de semănare a început cu o lună înainte de termen. O treime din recolta de grâu și toate culturile de rapiță au fost compromise. Și precipitațiile cu grindină din luna mai ne-au creat probleme. Serviciul Antigrindină a utilizat jumătate din arsenalul pe care îl avea", a spus V. Bumacov, adăugând că culturile de toamnă: floarea soarelui, porumbul, sfecla și culturile multianuale sunt în pericol.
Timpul.md