Cultură

„Cam despre asta-i vorba”

Un eveniment

Chișinăul a fost lovit de intemperiile naturii. Își revine cu greu: mai rămân crengi nestrânse și pomi rupți pe jumătate. Lumea e dusă pe gânduri și își dorește un sfârșit de primăvară mai bun. Atmosfera cam încordată din oraș a fost, cât s-a putut, calmată de un eveniment cultural de amploare. Timp de șase zile au avut loc șase întâlniri de zile mari cu actorii și regizorii Teatrului Evreiesc de Stat de la București. Au venit într-un turneu special de pe data de 23 aprilie până pe 30 aprilie, la invitația celor de la Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale”.

Un fel de schimb de experiență, dacă ar fi să vorbim tehnic, însă acesta s-a transformat într-un adevărat eveniment cultural. Urmează ca cei de la „Satiricus” să întreprindă un turneu asemănător, tot cu șase spectacole, la București, în perioada 8-14 mai. Noi, cei din Chișinău, am fost favorizați de soartă și timp de șase zile ne-am delectat cu spectacole bine regizate, montate, prezentate de actori minunați de la București. Tematica spectacolelor a fost diversă, dar, în fond, s-a referit la viață, destin, râs și plâns, comedie și tragedie, durere și bucurie trișată, despre trecutul fiecăruia, dus ca o povară pe tot parcursul vieții. Acțiunea se desfășoară în diferite perioade și în diferite locuri, dar fiecare se regăsește acolo, deoarece ceea ce li se întâmplă eroilor, s-ar fi putut întâmpla cu oricine și oriunde, în orice timp: azi sau ieri.

O regină

Nu știu dacă am sau nu am dreptate, dar Teatrul Evreiesc de la București are actori foarte buni, mai cu experiență și mai tineri. Dar cea care a fost așteptată și dorită a fost Maia Morgenstern. O adevărată regină: prin mersul ei elegant, prin ținuta de expresie românească, prin sacrificiul de a fi în cinci, din cele șase spectacole. De fapt, regina nu juca, ea își trăia rolurile cu atâta naturalețe, dar și cu noblețe. Își schimba vestimentația și ținuta din mers, spectacolele, toate șase au durat, de la 90 de minute la 140 de minute, fără pauze. Am văzut-o pe regină în rolurile de mamă protectoare, amantă, femeie trecută prin toate etapele vieții, dar optimistă și luminoasă.

A încântat sufletul spectatorului cu rolul inedit în ipostaza poetului Ion Pribeagu. Timp de o sută de minute a stat în scenă și a creat o poveste din versurile lui Ion Pribeagu, o mașină de creat umor proaspăt, necesar în toate timpurile, dar în special astăzi, când suntem cu frunțile încrețite de la nevoile care au dat peste noi. În acest spectacol a fost secundată de un balerin, un fel de mim, anume Valentin Roșca, care a dat o culoare specială spectacolului prin joc, gesturi, mimică.

Miss Daisy, jucată de Maia Morgenstern, din spectacolul „Miss Daisy și șoferul ei” este aparent o comedie, dar, cred, e o tragedie, trăită de om la bătrânețe, dar și o reflecție asupra trecerii noastre prin viață. Această călătorie dificilă a fost jucată de regina teatrului, Maia Morgenstern, ca o ultimă limită în ceea ce noi numim viață, unde moartea n-are loc, ea este doar un sfârșit. Șoferul lui Miss Daisy, Hoke Colburn (jucat cu abnegație și dăruire de actorul Mircea Rusu) rostește la un moment: „Cam despre asta-i vorba”. Roluri mari și roluri mici nu există, există actorul și spectatorul, iar între râs și plâns, bucurie și tristețe, mesajul transmis, este ea, regina…

Spectatorul

Timp de șase zile sala Teatrului „Satiricus I. L. Caragiale” a devenit neîncăpătoare, uneori arhiplină. Spectatorii, iubitori de teatru și de frumos, au venit la spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat din București. Biletele au fost vândute și spectacolele s-au jucat cu casa închisă, iar deseori plasatoarele erau nevoite să suplinească locurile cu scaune de birou. Printre spectatori erau mulți tineri, ceea ce bucură, deci, nu toți tinerii merg în cluburi și-n săli de jocuri. La două dintre spectacole stătea în lojă doamna Monica Babuc, ministrul Culturii, iar ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a aplaudat la toate cele șase spectacole. Mulți actori, scriitori, oameni de creație, intelectuali și studenți au umplut sala Teatrului „Satiricus I.L. Caragiale”.

Am putea spune că la aceste spectacole au venit oameni pregătiți să asculte, să perceapă, să înțeleagă. Liniștea care domnea era deseori întreruptă de aplauze frenetice, dar cu mare atenție și socoteală, să nu strice din farmecul cuvântului rostit, să nu scape vreun gest sau vreo mișcare, deoarece acolo, în scenă, nu era nimic în plus. Toate lucrurile și vorbele erau importante. Spre finalul unuia dintre spectacole (e vorba de „Miss Daisy și șoferul ei”) unii dintre spectatori aveau lacrimi în ochi. Au venit să vizioneze o comedie, dar, de fapt, au asistat la o dramă, drama călătoriei omului prin viață. Omul poate trece peste multe încercări și ispite, dar nu poate depăși bătrânețea, numită de L. Tolstoi „marea surpriză a vieții”. Spectatorii s-au regăsit și în spectacolul despre inteligență, perseverență și muncă.

E vorba de „Băiatul din Brooklyn” (autor Daniel Margulies), unde eroul principal, Eric Wiess (jucat cu mult talent de Tudor Istodor) vine cu mesajul sensibilității față de lumea din jur. Parcă și-a făcut datoria, parcă a realizat niște proiecte, dar rămâne singur, trist și neînțeles de cei din jur. Se mai întâmplă!

Actorii

Uneori amuzanți, alteori serioși și gravi, veseli, dar cu tristețe și înțelegere în ochi au trecut prin fața ochilor (în șase zile de spectacole) mai mulți actori. Ei au făcut legătura între mesajul autorului și spectatori, oamenii din scenă au comunicat cu oamenii din sală prin cuvânt, joc frumos, mimică și gesturi, dar și vestimentație.

Despre regina Teatrului Evreiesc din București am mai vorbit, dar am putea spune că orice teatru are un nume notoriu și acesta este Maia Morgenstern, care a interpretat rolul Maicii Domnului în filmul lui Mel Gibson „Patimile lui Hristos”. Deși n-a rostit nicio replică, actorul Valentin Roșca, balerinul din spectacolul „Mic și-al dracu” a fost convingător, a acompaniat versurile lui Ion Pribeagu și le-a dat o tentă jucăușă, chiar obraznică (uneori), satirizând „cu dulceață” moravurile unei societăți, parcă trecută, însă foarte actuală. Ar merita să amintim câteva versuri (ca argument) din Ion Pribeagu: „E greu s-o duci după tipic,/Când n-ai venit de la moșie;/De-aceea și Madam Popic/ Trăiește numai în chirie./Mai o odaie mobilată,/Mai o intrare separată,/Așa că nu se știe-adese/Cine a intrat și cine iese./Și toată lumea-i mulțumită!/Încolo, casa e cinstită!”. Rămâne memorabil, pentru cei care au privit spectacolul „Varșovia – ghid turistic”, autor Hillel Mittelpunkt”, rolul fiului, Joseph, jucat cu încredere de Claudiu Istodor. Aparent naiv și infantil, eroul își susține mama, e tolerant și răbdător, își înțelege mama, chiar încearcă s-o facă să uite trecutul, ororile războiului și să-și trăiască viața. Dar, surprinzător, viața nu poate fi uitare, viața este vis, este trăire, dar nu poate fi uitat ceea ce a fost, așa cum nu poți trece cu vederea, jocul actorului Mircea Rusu, în rolul lui Hoke (șoferul), din spectacolul „Miss Daisy și șoferul ei”.

Acesta transformă o simplă plimbare cu mașina spre un supermarket (anume Riggly Wiggly) într-o aventură: ambuteiaje, act terorist, defecțiunea mașinii. Este cel care-și înțelege „pasagera”, miss Daisy, și o consolează, se apropie de ea doar atât cât se poate, deoarece ea este evreică, iar el este doar un șofer negru. În spectacolul „Băiatul din Brooklyn”, actorii au fost convingători, atât în planul replicilor, cât și al jocului scenic. Personajele feminine au făcut parte din viața eroului principal Eric Weiss (jucat de Tudor Istodor), i-au întregit personalitatea Raluca Aprodu, în rolul Ninei, Natalie Ester, în rolul lui Melanie Fine și Mihaela Velicu în rolul lui Alison. Acestea, dar și Roxana Guttman (Dvoire), Arabela Neazi (Nanele), Dorina Păunescu (Rabețn) și Gabiria Morgenstern (Fiica) din spectacolul „Mazl tov… and justice for all” au dat din sufletul lor pentru ca cei din sală, să se bucure, să râdă și să plângă împreună. Autorii pieselor au abordat teme și motive flotante în toate literaturile timpului, dar și actuale, adică ceea ce se poate întâmpla cu noi, dacă dorim să ne îndeplinim toate visele fără ca să înnebunim.

O sărbătoare

Ne-am adunat în sala primitoare de la Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale” ca să fim martori la o mare sărbătoare – Sărbătoarea unui teatru în incinta altui teatru, fără concurență, fără orgolii, fără rezerve. Așa e la o sărbătoare – toți sunt luminați de același gând, cât mai multă dăruire, cât mai mult succes, cât mai mult mesaj. Cei mai fericiți erau spectatorii, căci, așteptând în fața teatrului, își împărtășeau impresiile de ieri, de alaltăieri, despre mesajul piesei, despre jocul actorilor și despre faptul cât de mult le-a mers că au reușit să-și cumpere un bilet la timpul potrivit. Unii au venit la sărbătoarea pregătită de Teatrul Evreiesc de Stat din București, cu toată familia, alții au fost prezenți în sală la toate cele șase spectacole, iar cei, care au apucat să vadă doar 2-3 dintre ele, erau triști și regretau că nu au prins mai multe bilete.

Sărbătoarea a fost întregită de decorațiile din scenă, de coregrafia inedită (prezentă în fiecare spectacol), de fundalul muzical și de rostirea corectă, clară și armonioasă. Deși piesele, jucate cu multă ardoare în scenă, se anunțau comedii, ele își depășesc condiția și abordează probleme general-umane: călătoria prin viață, dorul de trecut, frica de acceptare a prezentului, dar și bucuria de a trăi, de a fi util… dar și de a râde. Căci scriitorul evreu Salom Alehen spunea: „Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice mediu bun!”

Organizarea și desfășurarea acestei sărbători a teatrului, a fost un fel de maraton: 6 zile – 6 spectacole – a fost o reușită și datorită gazdelor: regizorul Sandu Grecu (întâlnea și conducea spectatorii în holul teatrului cu zâmbetul pe buze), toți actorii, dar și tot aparatul tehnic, începând de la intrare, până la plasarea pe locuri. Cine nu avea un loc, era plasat și așezat pe un alt loc liber, în liniște, fără nervi sau agitație. Oaspeții (actorii Teatrului Evreiesc de Stat din București), gazdele (cei de la Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale”), dar și spectatorii au fost pe aceeași lungime de undă, au savurat deliciul sărbătorii de umor, muzică și poezie și au înțeles că toate acestea sunt niște valori, pe care le-ar putea lua cu ei oriunde s-ar duce.

Alexandra Tănase

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *