Candu îl face praf pe Chicu: „Lipsit de viziune, lipsit de capacități de administrare a unei crize, îngâmfat și atotștiutor”

Într-o serie de interviuri pe această temă, Valentina Ursu a discutat cu deputatul Andrian Candu, liderul grupului Pro-Moldova, cel care a contestat împrumutul rusesc la Curtea Constituțională, a obținut câștig de cauză săptămâna trecută și a propus ulterior o alianță pentru demiterea guvernului Chicu.
Andrian Candu: „Este adevărat, doar că nu înțeleg ce se întâmplă cu acești oameni care aparent sunt bine mersi și din punct de vedere profesionist, când se așază în fotoliul de prim-ministru, parcă are ceva acel fotoliu că în trei luni de zile se schimbă fundamental. De la un om care era axat foarte profesionist și se ocupa de finanțe publice și un bun ministru al Finanțelor fiind în guvernul precedent, la ora actuală s-a transformat într-un prim-ministru lipsit de viziune, lipsit de capacități de administrare a unei crize, îngâmfat și atotștiutor. Toate acestea ne fac să considerăm că am dat greș, am dat greș atunci când a fost numit acest guvern.”
Europa Liberă: Există șanse totuși să se prăbușească majoritatea parlamentară, să fie creată o altă majoritate?
Andrian Candu: „Eu îmi doresc ca noi să ne consolidăm ca și opoziție, să comunicăm mai mult și – de ce nu? – să coordonăm unele acțiuni. Noi am avut un exercițiu foarte reușit – ședința Curții Constituționale, sesizările inițial, după aceea ședința a tot ceea ce înseamnă creditul cu Federația Rusă, unde trei forțe de opoziție au muncit foarte bine, cot la cot au stat reprezentanții noștri în acea ședință și am văzut că, dacă suntem împreună, reușim. Iată, eu îmi doresc ca, în primul rând, să existe o consolidare. Și atunci când am vorbit săptămâna trecută de așa-numita platformă parlamentară sau bloc antiguvernamental, m-am referit, în primul rând, la o consolidare a opoziției. Doi: acest guvern nu se descurcă și, respectiv, acest guvern trebuie trimis în demisie. Bine, să zicem că suntem capabili să strângem, să coagulăm 51 de voturi necesare pentru a da jos acest guvern, dar ce facem mai departe? Următorul pas – cum formăm guvernul mai departe, cum elaborăm măsuri anticriză sau un plan de măsuri anticriză?”
https://moldova.europalibera.org/