Timpul Liber

Comunicarea prin gesturi. Scăpaţi de bariere

O persoană manierată are, întotdeauna, grijă să lase o primă impresie, cel puţin, bună. Pe lângă un comportament de invidiat, aveţi grijă de gesturile dvs. şi învăţaţi să posedaţi arta de a citi partenerul de dialog, pentru că şi cele mai subtile gesturi simbolizează o reacţie, un sentiment, o emoţie. 

În acest sens, să observaţi faptul că persoanele care se simt ameninţate, fiind nervoase sau având o atitudine negativă, împletesc strâns braţele pe piept sau încrucişează picioarele. Oratorii cu experienţă ştiu că acest gest formează o barieră de comunicare.

Gesturile mascate de încrucişare a braţelor sunt de un rafinament deosebit, pe care le folosesc cei expuşi în permanenţă privirilor celorlalţi. Este vorba de politicieni, comercianţi, prezentatori TV care nu doresc ca auditoriul să le descopere lipsa de siguranţă sau faptul că sunt nervoşi. Exemplu: un braţ este aşezat de-a curmezişul trupului pentru a-l apuca pe celălalt, dar în loc de acesta mâna atinge sau apucă poşeta, brăţara, cureaua de la ceas, butonii de la manjetă.

Mâinile încrucişate la spate vorbesc despre o persoană foarte sigură pe ea care îşi impune punctul de vedere în relaţiile cu ceilalţi.
Trebuie să mai cunoaşteţi faptul că încrucişarea picioarelor reprezintă la fel un semn că aveţi de-a face cu o atitudine negativă sau defensivă. Atunci când o persoană face acest gest şi mai încrucişează şi braţele, puteţi înţelege că s-a retras din conversaţie, chiar dacă are o expresie facială relaxată şi o conversaţie care pare liberă şi uşoară.

Mulţi oameni pretind că gesturile lor nu sunt defensive şi că îşi încrucişează braţele sau picioarele, deoarece le este frig. Adesea, însă, este o camuflare a adevărului.

În următorul material veţi învăţa reguli de bune maniere în cadrul unei scrisori.

Dorina ARSENE, lector de bune maniere la Școala Manierelor Elegante „ABeZe”

Cursurile predate la Școala „ABeZe”: administrarea afacerilor, curs de bune maniere, ore de dicţie (modelarea vocii, pronunţarea corectă în limba română, pregătirea profesională a prezentatorilor radio şi TV), curs de psihologie motivaţională (individual).
Str. Vlaicu Pârcălab, 45 (intersecţie cu str. 31 August 1989), et. 4, of. 407. Tel.: 0(22)22-69-83; mob. 068210006; e-mail: sme.abeze@gmail.com, web: abeze.md.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *